„Eu nu fac infracţiune, fac contravenţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, la solicitarea Serviciului de Permise şi Înmatriculări, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 6 au dat iama azi-dimineaţă printre bişniţarii care fac comerţ cu bonuri de ordine şi diferite formulare, în curtea şi în apropierea sediului Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti (DRPCIV).

Grupuri-grupuleţe, precum furnicile, zeci de persoane, care pretind că sunt angajaţi ai unor firme din zonă, cu legitimaţiile agăţate în gât, abordau oamenii, cu oferte „greu de refuzat”, chiar sub nasul jandarmilor. „Ce, am venit să-mi cumpăr ziarul şi să-l salut pe şefu’“, a replicat agresiv unul dintre bişniţarii escortaţi spre ieşire de un jandarm. „De ce mă fotografiezi? Şterge poza şi spun tot!“, a insistat bărbatul, adresându-se ameninţător reporterilor „Adevărul de Seară“.

Poliţiştii locali au dat amenzi în valoare de 5.600 de lei, pentru 8 persoane, bărbaţi şi femei, aflate la intrarea în curtea instituţiei, urmând ca aceştia să fie verficaţi la firmele la care susţin că lucrează. La vederea celor două echipaje ale Poliţiei Locale, s-au împrăştiat fiecare pe unde a putut, înjurând printre dinţi. Printre ameninţări şi huiduieli, cei prinşi s-au apărat. „Nu fac infracţiune, fac contravenţie“, le-a spus poliţiştilor unul dintre ei.

„Ce să le facem?“

Conducerea DRPCIV cunoaşte această problemă, însă când vine vorba despre măsuri, ia poziţia „ce să le faci?“. „În perioadele aglomerate, de Paşte, de Crăciun şi acum odată cu declanşarea programului Rabla, s-au înmulţit şi aceste persoane care fac comerţ ilicit. Avem în baza noastră de date vreo şase persoane pe care le urmărim. Le-am dat amenzi, dar ce să le faci, nu pot să le interzic să intre în instituţie“, a declarat  purtătorul de cuvânt al DRPCIV, Mihail Enache.

Problema a intrat în atenţia instituţiei, încă din luna martie când o bucureşteancă, acostată de bişniţari, a depus o reclamaţie. „De atunci am înaiantat adrese către Prefectură, Poliţia Locală şi alte instituţii şi încercăm să eradicăm fenomenul. Soluţia ar fi ca în perioadele foarte aglomerate, mană cerească pentru aceşti speculanţi, să nu folosim aparatul care eliberează bonurile“, a declarat Dan Moşescu, şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări din cadrul Direcţiei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite