Un singur candidat pentru funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un singur candidat s-a înscris pentru alegerile care vor avea loc pe 14 decembrie pentru funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti. Este vorba despre Mircea Dumitru, în prezent profesor la Facultatea de Filosofie a universității și prorector al instituţiei de învăţământ superior pentru relații internaționale și managementul calității. El a ocupat şi funcţia de decan al Facultăţii de Filosofie între anii 2000-

La alegeri pot participa angajaţii Universităţii din Bucureşti, încadraţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cadre didactice şi cercetători, precum şi reprezentanţii studenţilor validaţi în Consiliul facultăţii şi Senatul instituţiei de învăţământ superior.
Alegerile vor avea loc între orele 8.00 şi 20.00, la două secţii de vot, care vor funcţiona la Rectoratul universităţii din Palatul Facultăţii de Drept şi la Facultatea de Litere. Angajaţii universităţii cu drept de vot trebuie să se prezinte la cele două secţii de votare cu buletinul sau cartea de identitate, iar studenţii, cu carnetul de student.  
Alegerile vor fi validate dacă vor participa cel puţin jumătate plus unu dintre persoanele cu drept de vot. Pentru a fi aleşi, candidaţii trebuie să obţină majoritatea voturilor (jumătate plus unu) din totalul membrilor electori.
Actualul rector al Universităţii din Bucureşti este Ioan Pânzaru, care ocupă această funcţie din anul 2004.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite