Locuitorii cartierului Drumul Taberei, nemulţumiţi că autorităţile nu le răspund în legătură cu soarta cinematografului Favorit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Initiaţiva Favorit a trimis o scrisoare deschisă Primăriei Sectorului 6, Prefecturii Capitalei, senatorilor şi deputaţilor din colegiile din Bucureşti ce cuprind zone din cartierul Drumul Taberei, precum şi Avocatului Poporului, ca urmare a lipsei de reacţie a şi de transparenţă a autorităţilor cu privire la reabilitarea cinematografului Favorit. 



Scrisoarea este urmarea unui lung şir de demersuri iniţiate de cetăţenii din zonă încă din vara anului trecut, prin care aceştia au solicitat transformarea vechiului cinematograf Favorit intr-un centru cultural comunitar. Potrivit Grupului Iniţiativa Favorit, în urma presiunilor exercitate de acesta, Primăria Sectorului 6 a adoptat în luna august a acestui an Studiul de fezabilitate pentru obiectivului de investiţii “Centru Cultural European Favorit”. “Cu toate acestea, reprezentanţii Primăriei evită să ofere un răspuns concret la întrebările punctuale şi cererile de informaţii adresate de către cetăţeni în mai multe rânduri.

“Încă aşteptăm răspunsul dumneavoastră la cererea noastră şi ne manifestăm interesul pentru a ne comunica modul în care va funcţiona Centrul Cultural European Favorit – fostul cinematograf Favorit -, care va fi managementul comun cu cetăţenii, asociaţiile şi/sau fundaţiile sectorului 6, ce fel de activităţi vor fi întreprinse şi se vor defăşura acolo, dacă vor exista facilităţi pentru şcolile, grădiniţele, asociaţiile cetăţeneşti ori culturale, care vor fi preţurile biletelor la spectacolele preconizate a fi găzduite acolo etc.”, se spune în scrisoare.

Membrii grupului mai reclamă diferenţele considerabile între standardele de cost prevăzute de HG 363/2010 şi costurile estímate în studiul de fezabilitate – care se ridică la peste opt milioane de euro. De asemenea, cetăţenii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la soarta Centrului Cultural, după încheierea perioadei de şase ani a contractului de comodat încheiat între Primăria Sectorului 6 şi RADEF România Film - proprietarul Cinematografului Favorit. În plus, ei reclamă faptul că s-a renunţat la personalul de pază şi lipsa unor măsuri de supraveghere a clădirii fostului cinematograf, ceea ce favorizează vandalizarea spaţiului şi deteriorarea clădirii. În plus, membrii grupului se aartă nemulţumiţi de neimplicarea cetăţenilor de către autorităţi în procesul decizional privind reabilitarea cinematografului şi în stabilirea viitoarelor funcţionalităţi ale acestuia.
 



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite