Bucureștenii pot vedea gratis filme românești, la cinci ani de la moartea regizorului Nemescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe filme prezentate în cadrul Festivalului Internaţional de Scurt şi Mediu Metraj NexT vor putea fi vizionate de bucureșteni, mâine și vineri, de la ora 20.30, în parcurile din Capitală.

Spectatorii vor avea ocazia să urmărească în aer liber  scurtmetraje semnate de regizorul Cristian Nemescu (27 de ani) şi inginerul său de sunet Andrei Toncu (28 de ani) care şi-au pierdut viaţa într-un accident de circulație pe 24 august 2006, în centrul Bucureștiului.

Proiecțiile prezentate în Parcul Tineretului, la intrarea dinspre Colegiul Național Gh. Șincai și în Parcul Sebastian din cartierul Rahova sunt în semn de omagiu la împlinire a cinci ani de la tragicul sfârșit al celor doi. Vizionarea peliculelor este gratuită.

Filme premiate internațional

Scurtmetrajele la care au lucrat împreună în timpul facultăţii au fost selecţionate în festivaluri importante unde au obţinut mai multe premii printre care „Cel mai bun debut internaţional“ la Festivalul Message to Man (Sankt Petersburg) pentru „Mihai şi Cristina“ (2001) şi nominalizarea la Premiile Academiei Europene de Film pentru „Poveste la Scara C“ (2002).

Spectatorii vor putea vedea și „Marilena de la P7", realizat în 2006, în regia lui Cristian Nemescu, pentru care Andrei Toncu a compus muzica şi a fost sound-designer și care  a avut premiera internaţională la Festivalul de la Cannes.

Va rula și  „Lampa cu căciulă" (2006), regizat de Radu Jude, dar la care a lucrat și Andrei Toncu și care a fost cel mai premiat scurtmetraj românesc, obţinând peste 50 de premii internaţionale.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite