Bucureştenii au două Revelioane în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii vor putea petrece de Anul Nou în două zone ale Capitalei: Piaţa Revoluţiei şi Piaţa Constituţiei. Anul acesta ProTV organizează „Live Revolution”, iar Primăria Capitalei adună artiştii în faţa Casei Poporului.

Ca şi în anii trecuţi, petrecerea de An Nou se deschide la ora 21.00 şi se va termina în jurul orei 3.00. Pe scena din Piaţa Constituţiei vor urca Mandinga, Direcţia 5, Iris sau Voltaj. Formaţia Iris va cânta înainte de miezul nopţii, între orele 22.00 şi 22.30, iar Voltaj va urca pe scenă de la 22.30 la 23.00. Nu vor lipsi din program Vama Veche de la 23.00 la 23.30 şi nici Sensor& Maestro Crew de la 23.30 la 23.58.

După numărătoarea inversă şi deschiderea sticlelor de şampanie, reprezentanţii Primăriei au promis un foc de artificii care va fi urmat de concertul trupei Connect-R. După ora 1.00, petrecerea din Constituţiei se mută în Bulevardul Unirii unde Andrei Tudor Band şi Adrian Naidin Band vor concerta până aproape de ora 3.00.

Distracţie revoluţionară

“Aşa cum se întâmplă în fiecare an, Piaţa Revoluţiei va şi la început de 2011 scena celui mai tare eveniment de Revelion”, anunţă reprezentanţii Pro TV.

Programul de Revelion este în curs de elaborare, însă primele nume care fi prezente pe scena din faţa palatului Regal sunt Loredana, Voltaj, trupa Zero, Alex Velea. Gazdele show-ului „Live Revolution” din ultima noapte a acestui an vor fi DJ-ii ProFM George Vintilă şi Marius Onuc, mai spun organizatorii.

Anul trecut s-a purtat Revelionul „Jos pălăria”

În ultima noapte a lui 2009, românii au fost invitaţi de ProTV, ProFM şi MTV să-şi ia pălăriile, căciulile sau şepcile, şi să petreacă revelionul în Piaţa Revoluţiei. Puya, Simplu, Voltaj şi Loredana au fost câţiva dintre artiştii care au încălzit atmosfera. În urmă cu un an, pe plasmele amplasate în Piaţa Revoluţiei, MTV a difuzat cele mai tari videoclipuri din ultimii 20 de ani.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite