Bucureşti: Cecilia Benedicta Pavel - O mare pianistă la început de drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cecilia Benedicta Pavel, a început să cânte la pian, la cinci ani sub îndrumările mamei şi nu s-a gândit nicio clipă că se va îndrăgosti de acest instrument.

„Mama vroia foarte mult să învăţ să cânt la pian, dar eu eram prea mică şi plângeam că mă lua de lângă prieteni ca să merg la lecţii“, declară tânăra artistă. Lecţiile de pian s-au intensificat după ce tânăra a primit o pianină.

A început cu o melodie pentru copii

„Începuse să-mi placă. Prima dată am învăţat să cânt «Ursuleţul Martinel» şi nu mai vroiam să cânt altceva“, îşi aminteşte Benedicta, în vârstă de 15 ani.

În clasa I, ea a decis să urmeze cursurile unei şcoli de muzică. „Am dat examen la liceul de muzică şi am intrat cu nota 9. Nu mi s-a părut greu pentru că deja învăţasem multe cântece şi stăpâneam foarte bine teoria“, îşi aminteşte pianista.
Benedicta a început să participe la concursuri, iar la şase ani a câştigat prima dată, premiul I şi premiul special la Concursul de Muzică Românească şi Modernă din Bucureşti. Apoi au urmat premii după premii şi participări la concursuri în străinătate.

 „Îmi place să particip la concursuri, mă concentrez mai bine. De fiecare dată intru în pielea personajului, dar la concursuri parcă trăiesc mai intens“, spune Benedicta. Ea a câştigat premiul II al Concursul Internaţional Barletta din Italia, medalia de aur la Concursul Muzical al Franţei, premiul I la Festivalul - Concurs Internaţional „Paul Polidor“ din Bucureşti şi multe altele.

Cântă la pian patru ore pe zi
Artista dedică zilnic cel puţin patru ore pianului. „Am avut program şi de şase ore, dar acum l-am redus la patru. Când eram mică mai furam din orele de exersat ca să mă joc, dar mereu îşi dădea seama profesoara. Mâinile nu se mai mişcau la fel de bine“, spune ea.
În ciuda progarmului încărcat, Benedicta nu a regretat nicio clipă alegerea făcută. „Îmi place foarte mult să cânt şi chiar să ascult . Iubesc orchestrele sau corurile“ spune liceeana.

Ştie ce vrea să facă mai departe
Deşi este elevă în clasa a-IX-a, tânăra s-a gândit deja la ce facultate vrea să facă cursurile. „O să fac Conservatorul sigur. Mi-aş dori să merg în Germania pentru că acolo e mama muzicii clasice, dar şi în Franţa mi-ar plăcea“, spune Benedicta.
În viitor, artista îţi doreşte să rămână în acest domeniul al muzicii. „Nu m-am hotărât încă, dar ştiu că voi rămâne la pian. Deşi îmi plac copiii, nu vreau să fiu profesoară. De asemenea, nu mi-ar plăcea să intru în industria muzicală“, afirmă pianista.

Profil:
Născută: 2 martie 1994, Bucureşti
Studii: elevă în clasa a-IX-a la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti“
Familie: are două surori, Brigita şi Carina

Întrebări şi răspunsuri:

Ce artist îţi place cel mai mult să interpretezi?
Îmi plac foarte mult sonatele lui Beethoven, pentru că sunt mai dramatice. Printre preferaţii mei se află şi Chopin, Liszt, iar la muzică modernă, îmi place să interpretez sonatele lui Ravel, dar şi Enescu.

Ce ai fi ales dacă nu făceai pian?
Mi-ar fi plăcut să fiu doctor veterinar pentru că iubesc animalele. Acasă am doi câini şi mereu îi îngrijesc cu multă atenţie când sunt bolnavi.

Ce-i place
„Îmi palce foarte mult să fac mişcare, să înot, să dansez. De asemenea, ador călătoriile. Îmi doresc foarte mult să merg în Canada şi să revăd Austria“, spune Benedicta.
 
Ce nu-i place
„Nu suport filmele de groază sau cele care au ceva mai înfricoşător. Îmi e frică de întuneric, aşa că nu suprot să fiu singură. Am noroc că am două surori“, declară pianista.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite