Bătaie pe teii de pe Giurgiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sectorul 4, mai exact pe şoseaua Giurgiului, au început lucrările la asfaltarea străzii. Odată cu aceasta a început şi tăierea şi toaletarea celor peste 500 de arbori aflaţi pe marginea

În sectorul 4, mai exact pe şoseaua Giurgiului, au început lucrările la asfaltarea străzii. Odată cu aceasta a început şi tăierea şi toaletarea celor peste 500 de arbori aflaţi pe marginea drumului. Primele defrişări au avut loc marţi, spre dezamăgirea locuitorilor din zonă. Ieri însă, lucrările au continuat, fiind tăiate sute de crengi. Printre arborii care au fost "tunşi" s-au numărat şi o serie de tei. Aceştia au fost un adevărat motiv de scandal între oamenii care au venit să-i culegă florile. "Creanga asta e a mea, eu am venit prima. Mai sunt destule, puteţi să vă duceţi acolo", îi spunea o bătrână unei femei care se oprise din drum să culeagă şi ea câteva flori, "pentru ceai". Fiecare creangă de tei avea câte un "proprietar", astfel că, ieri, în jurul orei 10 dimineaţa, se putea vedea un şir de mai bine de 20 de persoane, cu sacoşe în mână, preocupate să le încarce cu flori de tei. Spectacolul a fost unul adevărat şi pentru şoferi, şi pentru reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public care s-au minunat de răutatea şi lăcomia unora.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite