Bătaie între două grupuri de tineri într-un club din Regie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi tineri s-au bătut într-un club din Complexul Studenţesc Regie. Două grupuri de tineri au intrat într-o altercaţie, în urma căreia trei persoane au ajuns la spital cu răni uşoare.

Potrivit lui Christian Ciocan, incidentul a avut loc în jurul orei 5.30, în faţa clubului Princess din complexul studenţesc Regie, după ce două grupuri de nouă şi, respectiv, patru persoane s-au luat la bătaie, pe fondul consumului de alcool.

Cei nouă membri ai unuia dintre grupuri au sărit să îi ia la băiate pe băieţii din celălalt grup, iar aceştia, împreună cu fata care îi însoţea, au reuşit să intre în club.

"De teama unui conflict mai grav, persoanele din grupul de patru s-au refugiat într-un club din Complexul Studenţesc Regie, iar agenţii de pază nu i-au lăsat pe cei din al doilea grup să intre în incintă. Toate persoanele se afla la Secţia 20 pentru a depune declaraţii. Din primele date, a rezultat că tot incidentul s-a produs pe fondul băuturilor alcoolice", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, citat de Realitatea TV.

Trei dintre tineri au ajuns la spital pentru îngrijiri, iar alţi trei au depus plângere la poliţie.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că în acest caz este vorba de o încăierare, iar dacă nu pot fi identificate persoanele din cele două grupuri care au fost implicate în bătaie, vor răspunde în solidar.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite