Bătaie pe afacerea din pauza elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Război pentru chioşcurile din instituţiile bucureştene de învăţământ public

şi licee, care îi aprovizionează cu biscuiţi, sucuri şi sandviciuri pe elevii din sectorul 1. În aşteptarea desemnării câştigătorului, ofertanţii acuză Direcţia de Administrare pentru Învăţământul Preuniversitar (DAIP), din cadrul Primăriei Sectorului 1, de lipsă de transparenţă în organizarea licitaţiei. Totul a pornit de la schimbarea, începând din acest an, a modalităţii de atribuire a spaţiilor: de la licitaţia cu strigare s-a trecut la cea cu plic închis, care pune la îndoială onestitatea concursului.
Unul dintre motivele invocate de comercianţi este interzicerea participării lor în sala în care se desigilează plicurile, precum şi refuzul DAIP de a face publică suma câştigătoare. "Cine îmi garantează că nu s-au deschis plicurile înainte?", spune un participant la licitaţie, care a refuzat să-şi decline identitatea, temându-se că ar intra în conflict cu DAIP.

Direcţia de Învăţământ, pregătită de scandal
Convinşi că vor exista suspiciuni, reprezentanţii DAIP se aşteaptă deja la contestaţii. "Sunt sigur că toţi vor depune contestaţii, însă aceeaşi comisie care a făcut licitaţia va rezolva toate nemulţumirile", precizează şeful Departamentului juridic din cadrul DAIP Sector 1, Mihai Cucu. Pe de altă parte, directorul adjunct al direcţiei, Alexandru Moise, îşi contrazice colegul, spunând că analizarea contestaţiilor va fi făcută de către o comisie separată.
Amândoi afirmă însă că motivele pentru care s-a renunţat la licitaţia cu strigare sunt legate de iscarea unor conflicte între agenţii economici, care plusau până se ajungea la "o sumă de peste 1.000 de euro pentru un spaţiu care aduce un profit de doar 200 de euro/lună". Astfel, DAIP-ul nu mai închiria spaţiul şi şcoala rămânea fără chioşc. "Nu lăsăm pe nimeni la deschiderea plicurilor şi nici nu facem publică suma câştigătoare, pentru că noi doar declarăm un spaţiu temporar disponibil, după care selectăm nişte oferte", explică Mihai Cucu. Pentru cele 50 de şcoli şi licee cu spaţii temporar disponibile, din totalul de 120, s-au depus câte două oferte pentru fiecare locaţie.
Codrin Vulcu, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), spune că DAIP nu încalcă nicio lege, pentru că "nu este vorba despre o achiziţie publică". Acesta le recomandă contestatarilor să solicite direcţiei, prin dreptul la informaţie de interes public, divulgarea sumei câştigătoare a licitaţiei. Dacă aceasta este mai mică decât propria ofertă, agentul economic poate acţiona DAIP în instanţă.
Un chioşc amplasat în curtea sau pe holurile marilor licee şi ale şcolilor cu renume are încasări medii de 500 lei/zi, iar profitul vânzătorului este de 30% din încasări. Chiriile pe spaţii costă între 300 şi 800 euro/lună, chioşcurile de lângă şcoli având chirii mai mici.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite