Bucureşti: S-a închis şi ruta ocolitoare pentru Basarab

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strada Baldovin Pârcălabul, care leagă Bulevardul Mircea Vulcănescu de zona Gării de Nord, a fost blocată complet, de la ora 6.00. Artera era una dintre puţinele alternative pentru restricţiile de trafic din vecinătatea Pasajului Basarab

Începând de astăzi şi până la sfârşitul lunii iulie, strada Baldovin Pârcălabul nu va mai fi deschisă traficului auto. Primăria Capitalei a decis impunerea restricţiilor din cauza unor lucrări de asfaltare.

Consecinţele s-au văzut azi-dimineaţă, în special pe Bulevardele Mircea Vulcănescu şi Dinicu Golescu, vecine cu artera închisă. S-au creat cozi de zeci de maşini, iar şoferii răbdau cu greu ambuteiajele.

300 de metri în 10 minute
Nici poliţiştii sosiţi la faţa locului nu puteau ajuta prea mult la fluidizarea traficului. Aproximativ 10 minute a durat azi-dimineaţă, la ora 9.00, parcurgerea cu maşina a unei distanţe de 300 de metri, de la intersecţia străzii Horaţiu cu Bulevardul Mircea Vulcănescu până la cea a bulevardelor Dinicu Golescu şi Mircea Vulcănescu.
 
Microbuzele unei autogări au acces
Singurele autovehicule cărora le este permis accesul pe străduţa Baldovin Pârcălabul sunt microbuzele şi autocarele de la o autogară privată, situată în zonă. „După ce că se circula greu pe Dinicu Golescu au închis şi singura variantă dinspre Vulcănescu către Gara de Nord. Cred că o să înnebunesc dacă o să trebuiască să trec prin calvarul ăsta în următoarea lună şi jumătate, în special că a venit vara”, a declarat Mircea Vanea, care lucrează în zona Gării de Nord.

„Prelua traficul dinspre Militari”
Comisarul Marian Tufan de la Poliţia Rutieră, aflat la faţa locului pentru a dirija traficul, a declarat că există totuşi şanse ca să se permită la un moment dat accesul autovehiculelor măcar pe o bandă. Depinde însă de executarea lucrărilor. „Deşi este o stradă mică, ea prelua traficul dinspre cartierul Militari către centrul Capitalei. Sunt mulţi bucureşteni care se obişnuiseră să o ia pe aici şi se vor crea ambuteiaje cât timp se va lucra pe ea”, a adăugat Marian Tufan.
În ultimele două luni, de când s-au reluat lucrările la Pasajul Basarab, arterele din vecinătatea şantierului au fost închise una câte una. Transportul public a fost deviat, iar şoferii au fost nevoiţi să ocolească zona. Astfel, bulevarde precum Plevnei, Mircea Vulcănescu, Dinicu Golescu şi strada  Gării au devenit drumuri „surogat”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite