Bărbatul care s-a urcat vineri pe o macara din Capitală a fost reţinut. Asupra lui s-au găsit trei cuţite cu lama de 12 centimetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul care, vineri dimineaţă, s-a urcat pe o macara din cartierul bucureştean Pajura a fost reţinut de poliţişti imediat după ce a coborât, asupra lui găsindu-se trei cuţite cu lama de 12 centimetri, au declarat oficiali din Poliţie.

Potrivit anchetatorilor, Nicolae Stanciu, în vârstă de 29 de ani, a coborât de bună voie de pe macara, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.30, după aproximativ 20 de ore, timp în care circulaţia în zonă a fost deviată, iar la faţa locului au fost blocate echipaje de Poliţie, pompieri şi SMURD.

La percheziţia corporală, asupra acestuia s-au găsit trei cuţite cu lama de 12 centimetri. Stanciu a fost acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi port ilegal de armă albă, potrivit surselor citate.

În timpul audierilor, bărbatul a explicat că a ales să protesteze urcându-se pe macara ca urmare a faptului că a pierdut un proces în care îi reclamase pe reprezentanţii fostului său loc de muncă.

Protestatarul nu este la primul gest de aces fel. În 8 iunie 2011, Stanciu s-a urcat pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni, ameninţând că se sinucide, fiind convins să renunţe la protest după aproximativ şase ore. Atunci, bărbatul s-a legat cu trei cabluri electrice tricolore de stâlp şi de gât, acuzând tot justiţia pentru gestul său şi cerând să stea de vorbă cu preşedintele.

În august 2011, Nicolae Stanciu s-a urcat tot pe un stâlp din zona Palatului Cotroceni şi a ameninţat că se împuşcă în cap dacă nu vine să stea de vorbă cu el preşedintele Traian Băsescu. El a afişat o pânză pe care scria "Nu există drepturile omului în România. Vă rog să îmi daţi dreptul la moarte" şi s-a legat de stâlpul de iluminat cu o sârmă prinsă în jurul gâtului. Bărbatul spunea că a fost nedreptăţit într-un proces cu firma la care a lucrat. Cinci negociatori de la Poliţia Capitalei au discutat atunci bărbatul, reuşind să-l convingă să coboare după aproximativ şapte ore.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite