BUCUREȘTENI DE LEGENDĂ „Să mănânci peşte batog/ Şi să-ţi cânte Zavaidoc” – povestea celui mai faimos lăutar al Micului Paris (AUDIO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marin Teodorescu alias Zavaidoc, s-a născut la Piteşti, la 8 martie 1896, dar s-a consacrat în crâșme din Capitală. Se spune că generalul Traian Mosoiu l-a numit astfel, numele fiind un derivat de la regionalismul „zavaidoacă” ce însemnă „neastâmpărat, năzdrăvan, energic şi vesel”.

Marin a moştenit talentul de la tată său, Tănase Teodorescu, lăutar, violonist şi ţambalagiu. Tănase îşi ţinea copiii aproape la nunţi şi petreceri. În afară de Marin, familia Teodorescu îi avea şi pe Vasile şi Zoe. Cei trei copii vor înfiinţa la Bucureşti Taraful Zavaidoc, după începerea Primului Război Mondial.

Marin şi Vasile se vor înrola în armată, în Regimentul 44 Infanterie, ca voluntari şi, ca să aline suferinţele bolnavilor, susţineau programe artistice.
„Livretul militar ne spune că avea înălţimea de 1,56 m şi 80 kg, şi, ca semnalmente, o cicatrice la buză, păr negru şi ochi căprui”, sunt câteva date despre lăutar la Centrul Cultural Piteşti. 

După război, Bucureștii înfloresc şi Zavaidoc preferă să distreze lumea în localuri, nu la Operă, acolo unde îl vedeau mulţi. Avea nevoie de bani să-şi întreţină familia.

Disc după disc

Ajunge să cânte în Ungaria, Bulgaria, Paris (la Expoziţia Universală din 1937 însoţeşte delegaţia română). „Prin 1925-1926, Zavaidoc semnează primul contract cu Casa de discuri Columbia şi scoate apoi disc după disc”, potrivit Centrului Cultural Piteşti.

Discurile apărute la celebra casă conţin şlagărele „De când m-a aflat mulţimea”, „Dragostea e ca o râie”, „Foaie verde spic de grâu”, „Mărie şi Mărioară”, „Pe deal”, „Pe la Cornăţel” sau vestitul „Cântec al lui Zavaidoc”,  l-au transformat într-un cântăreţ avut, cu o avere considerabilă. 

A devenit concurentul lui Cristian Vasile, Jean Moscopol, Maria Tănase, Titi Botez, Gion, Dorel Livianu, Mia Braia ori Petre Alexandru.

Cireşica era localul lui Zavaidoc

„Cireşica de lângă Cişmigiu, restaurantul cu grădină şi balcoane în care petrecea ,,boema geniilor în devenire”, după cum scrie Constantin Olariu în cartea “Bucureştiul monden” (Editura Paralela 45), ajunsese să fie cunoscut, pentru călătorii cu tramvaiul, ca staţia Zavaidoc. Vatmanul striga: ,,Dă-te, neamule, jos, c-am ajuns la Zavaidoc!”.

La Cireşica, Zavaidoc a cântat nopţi de-a rândul “Să mănânci peşte batog/ Şi să-ţi cânte Zavaidoc”, era cântecul. Localul a fost numit în vreme, cu admiraţie, “La Zavaidoc”.

Curtat de cele mai frumoase femei, Zavaidoc se căsătoreşte prima dată la 43 de ani, cu Constanţa, mai tânără cu 15 ani. După fetiţa lui Constanţa, când i s-a născut al doilea copil, pe care l-a botezat tot Zavaidoc, s-a plimbat într-o sanie prin tot Piteştiul şi a ciocnit cu toţi trecătorii. Niculina a fost a treia odraslă a marelui lăutar.

În 1944, bombardamentele îl prind la Bucureşti. Fericirea nu ţine mult pentru că Zoe, sora sa, moare în reşedinţa distrusă de nemţi. Ruinat, fără casă, cu trei copii si cu grija nepoatelor orfane, marele Zavaidoc este răpus de boală, face nefrită, iar ultimele clipe le trăieşte în chinuri groaznice. Moare în 1945 şi este înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Rivalul lui Cristian Vasile


Numele lui Zavaidoc apare şi în cartea lui Mircea Cărtărescu, „De ce iubim femeile”, ca rival al lui Cristian Vasile, cel care se îndrăgostise de frumoasa Zaraza. Însă e ficţiune.

Stelian Tănase scrie despre melodrama Zarazei în „Observatorul Cultural”: „Ficţiunea se bazează pe o presupusă rivalitate, „pe viaţă şi pe moarte“, dintre Vasile şi Zavaidoc. Zavaidoc, odată ridicată steaua lui Vasile, se vede uitat. Bucureştiul „cartaresciensis“ din anii ’40 e teatrul de luptă al mai multor bande de gangsteri. Lucru real, gangsterii români, în uniformă sovietică sau în civil, controlau oraşul. Cam cum se întâmplase la Chicago în anii marii crize. Cărtărescu impune această citire a oraşului şi epocii: ca una a rivalităţilor celor doi cântăreţi, dublaţi de rivalitatea bandelor. Zavaidoc, „minteşte“ autorul, se plânge lui Berilă. O ficţiune? Cărtărescu zice că a inventat totul….Nenorocirea se întâmplă, ca în orice melodramă serioasă. Vasile, neconsolat, încearcă să se sinucidă cu terebentină. A eşuat, dar s-a retras din „cântat“, în prea mare suferinţă după dispariţia iubitei sale. Fură urna în care se afla cenuşa Zarazei şi, vreme de mai multe luni, înghite cenuşa cu linguriţa. Uniunea dintre amanţi se face astfel dincolo de moarte etc. etc. Melodramă, melodramă. Povestea a circulat în Bucureşti decenii.

Zavaidoc, presupusul rival al lui Vasile, va muri la puţin timp după crimă, de cancer (15 ianuarie 1945), poate ajuns de blesteme. Fără să mai apuce să se bucure de nenorocirea pe care o provocase rivalului său”.

Cântecul lui Zavaidoc

Cine mă puse pe mine,
Să viu seara pe la tine?
Cine mă puse pe mine,
Să viu seara pe la tine?
M-ai ofticat, vai de mine,
M-ai ofticat, vai de mine!
C-am venit seara la tine,
C-am venit seara la tine!
Cine mă puse pe mine
Să pui casa lângă tine?
Cine mă puse pe mine
Să pui casa lângă tine?
Ies afară, dau de tine,
M-ai ofticat, vai de mine!
Ies afară, dau de tine,
M-ai ofticat, vai de mine!
Multe fete ard în foc
Când aud de Zavaidoc!
Multe fete ard în foc
Când aud de Zavaidoc!
Zavaidoc, guriţa dulce
De la el nu te-ai mai duce!
Multe fete ard în foc
Când aud de Zavaidoc!
Spune, neica, ce-ai băut
De n-ai mai îmbătrânit?
Spune, neică, ce-ai băut
De n-ai mai îmbătrânit?
Am băut vin mult cu gheaţă
Şi-am dormit la puica-n braţă!
Şi-am mâncat boboci de raţă,
Şi-am mâncat boboci de raţă!
Şi-aşa toate m-a ţinut
De n-am mai îmbătrânit!

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite