Autostrada Soarelui, neterminată, dar plină de petice. Vezi obstacolele de pe drumul spre mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A2 este blocată în dreptul kilometrului 21 pe sensul către Constanţa, până la sfârşitul lunii, din cauza lucrărilor la un pod. Autostrada trebuia să fie gata anul acesta, dar inaugurarea se amână din cauza neînţelegerilor dintre Guvern şi constructor. Până atunci, se peticesc porţiunile date în folosinţă.

Bucureştenii care speră că pot circula spre mare pe autostradă anul acesta sau măcar de anul viitor, vor primi o veste proastă: Autostrada Soarelui este departe de a fi terminată, cu toate că pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) apare ca termen de finalizare chiar luna aceasta. Din cauza tergiversărilor generate de neînţelegerile dintre Ministerul Transporturilor şi constructor, firma franceză Colas, autostrada ar putea fi gata abia în 2014.

Cârpeli peste cârpeli
Astfel, şoferii vor putea circula pe drum de autostradă, ca şi în anii trecuţi, doar până la Cernavodă, dar cu o menţiune: vor fi nevoiţi să facă slalom printre semnalizările rutiere de pe carosabil montate pentru mai multe lucrări de reparaţii.

La kilometrul 21, pe sensul dinspre Bucureşti spre Constanţa, traficul a fost restricţionat până la banda de urgenţă pentru executarea unor lucrări de reparaţii la podul peste râul Pasărea, aflat la kilometrul 21+272. Restricţia, care este valabilă de la 3 iunie, durează până la data de 30 iunie. Potrivit reprezentanţilor CNADNR, se execută lucrări la elementele de îmbinare. Aceştia susţin că, în acelaşi timp, se execută şi lucrări de întreţinere a carosabilului pe porţiunea Lehliu-Cernavodă, tot pe direcţia Bucureşti-Constanţa.

De mâine, alte restricţii
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Autostrăzi, mâine vor fi plombate gropile pe o porţiune de drum între Fundulea şi kilometrul 20. „Circulaţia va fi restricţionată doar pe sensul către Bucureşti, pe o singură bandă. De asemenea, acum este reparată şi o cocoaşă care s-a format la kilometrul 36, pe sensul invers, către mare“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, comisarul-şef Carol Vârnă, şeful Poliţiei Autostrăzi. El a adăugat că aceste intervenţii sunt mai frecvente primăvara sau toamna, dar că acum este necesar să se intervină. „Traficul nu va fi foarte afectat de lucrări“, a subliniat acesta. El este contrazis însă de şoferii care pleacă la început de weekend către mare. „Se aglomerează la kilometrul 21. Sunt multe denivelări pe şosea şi multe gropi. Nu este normal“, a spus Costel Cotigă, un şofer care face foarte des acest drum.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite