Autorităţile pun umărul la consolidarea Clinicii "Grigore Alexandrescu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat al lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, Laszlo Borbely, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, dar şi numeroşi medici specializaţi în boli ale copiilor vor

Ministrul delegat al lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, Laszlo Borbely, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, dar şi numeroşi medici specializaţi în boli ale copiilor vor participa, astăzi, la deschiderea oficială a lucrărilor de consolidare a Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Lucrările de consolidare au ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare şi ridicarea nivelului calităţii serviciilor medicale, punerea în siguranţă a unei suprafeţe de 4.103 mp, cu un număr de 261 paturi, precum şi a condiţiilor din spital şi diminuarea riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1 al Capitalei. Clădirea principală a spitalului clinic are o vechime de 120 de ani, iar lucrările de extindere sau consolidare de până acum au fost efectuate doar pe anumite tronsoane. Valoarea lucrărilor de consolidare se ridică la suma de 3.993.410,64 RON, finanţarea fiind asigurată de Primăria Sectorului 1, prin Administraţia Fondului Imobiliar al Unităţilor Sanitare Publice Sector 1, şi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu ajutorul unui credit extern de la Banca Mondială şi cofinanţare din partea Guvernului României.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite