Bucureşti: Autorităţile tolerează parcarea ilegală în Piaţa Romană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Poliţiei şi ai primăriilor cer timp să găsească o soluţie pentru ridicarea maşinilor parcate pe trotuarele din centrul Capitalei, considerând că au alte priorităţi. La patru zile după ce ziarul „Adevărul” a atras atenţia asupra blocării accesului pietonilor pe trotuare, nimic nu s-a schimbat în Piaţa Romană.

„Priorităţile noastre sunt zonele unde mor oameni, nu cele precum Piaţa Romană“, a explicat, ieri, comisarul-şef Valentin Iana,  şeful Biroului Organizarea şi Sistematizarea Circulaţiei, din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Aceasta este una din scuzele invocate de responsabili în rezolvarea situaţiei. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat şi el că priorităţile primăriei, în ceea ce priveşte parcările neregulamentare, sunt abuzurile, adică acele maşini care, prin staţionarea lor, blochează circulaţia celorlalte autoturisme, nu a pietonilor.

Rezolvarea problemei revine Primăriei Generale, respectiv Administraţiei Străzilor, care ar fi trebuit să ceară Comisiei Tehnice de Circulaţie discutarea şi adoptarea unei soluţii pentru eliberarea zonei de acces pe trotuar. Acelaşi lucru ar fi putut să-l facă atât Primăria Sectorului 1, prin Poliţia Comunitară, cât şi Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

„Oraşul este sufocat de maşini”

Deşi fiecare dintre cei implicaţi cunoaşte situaţia din această zonă, nimeni nu a reuşit să găsească o rezolvare până acum. „Problema este corectă, cu un căruţ şi cu sacoşe nu poţi trece printre maşini.

Pietonii care primesc spaţiu se bucură, dar şoferii se întristează, pentru că nu au locuri de parcare. Legile sunt corecte, dar oraşul acesta este sufocat de maşini parcate pe avarie“, a declarat comisarul-şef Valentin Iana. A promis totuşi că va ridica problema în şedinţa de joi a Comisiei Tehnice de Circulaţie.

Promisiuni în loc de soluţii

Directorul Administraţiei Străzilor, Alina Roman, a promis că, în baza sesizării făcute de ziarul „Adevărul“, va cere avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie pentru realizarea unor marcaje în zonă. „Acolo există o situaţie deosebită, zona este foarte aglomerată. Dar, pentru că mi-aţi atras atenţia, cu prima ocazie voi aduce la cunoştinţă comisiei această problemă, cu toate că maşinile ar putea fi ridicate, pentru că este o bretea care, fiind aglomerată, îngreunează circulaţia, şi nu există nici indicator de parcare“, declara joia trecută, pentru ziarul „Adevărul”, Alina Roman.

De asemenea, directorul de Infrastructură din cadrul Primăriei Generale, Mădălin Dumitru, promite şi el o soluţie. „Vom discuta în şedinţa de joi (11 iunie n.r.) şi vom vedea ce soluţie vom găsi”, a declarat Mădălin Dumitru.

Poliţia Comunitară a Sectorului 1 se vede neputincioasă în acest caz, aruncând pisica în curtea Poliţiei Rutiere. „Noi nu putem dispune, potrivit legii, decât ridicare maşinilor de pe trotuar, care sunt parcate la mai puţin de un metru distanţă una de alta”, declară directorul adjunct al Poliţiei Comunitare a Sectorului 1, Iosif Bălan.

Opinia cititorilor


Bucureştenii care, zi de zi, sunt nevoiţi să ocolească maşinile parcate în dreptul trotuarului din zona gurilor de metrou de la Piaţa Romană, au comentat articolele campaniei „Adevărul eliberează Capitala!”, pe www.adevarul.ro.

„Unii şoferi sunt chiar neruşinaţi, văd că e singura cărare pentru pietoni şi fix acolo parchează, de parcă maşina lui ar fi mai importantă decât toţi ceilalţi cetăţeni”, notează unul dintre cititori. Unii dintre ei sunt atât de revoltaţi de situaţie încât propun soluţii extreme, dacă autorităţile nu fac nimic, pentru a facilita accesul pietonilor pe trotuar. „De fiecare dată când sunteţi puşi în situaţia asta, trageţi o mare zgârietură. Poate aşa vor învăţa şoferii şmecheri că şi pietonii au dreptul lor”, comentează un alt cititor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite