Au murit carbonizaţi, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp. Un copil a ieşit din maşină şi a scăpat cu viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au murit carbonizate, în cartierul bucureştean Cotroceni, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp şi a luat foc, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Potrivit Mediafax, accidentul s-a produs miercuri seară, cu puţin înainte de ora 12.00, în apropiere de Grădina Botanică.

Un copil aflat în autoturism a reuşit să iasă din maşină şi a scăpat cu viaţă, potrivit surselor citate.

La faţa locului au intervenit două autospeciale de pompieri, cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare şi trei de prim ajutor.

Un echipaj SMURD l-a transportat pe copil la Spitalul "Grigore Alexandrescu".

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite