Peste doi ani vom avea peste 3.000 de locuri noi în parcări subterane în Centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii vor avea la dispoziţie peste 3.000 de locuri de parcare subterane în maximum doi ani. Investiţia, suportată de firme private, care la început a fost calculată la 308 milioane de euro, a ajuns la 160 de milioane de euro, după ce lucrătorii de la Direcţia de Investiţii din cadrul Primăriei au refăcut calculele.

În şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consilierii au votat, după lungi discuţii în contradictoriu, construirea a cinci parcări subterane în Capitală pe lângă cea de la Universitate, unde deja au început lucrările. Zonele vizate sunt: Piaţa Dorobanţi, Piaţa Alba Iulia, Walter Mărăcineanu, strada Edgar Quinet şi Piaţa Charles de Gaulle.

Dacă iniţial pentru cele şase parcări au fost prevăzute 4.252 de locuri şi investiţia a fost estimată la peste 308 milioane de euro, după mai multe calcule, s-a decis vineri că sunt de ajuns 3.358 de locuri care pot fi construite cu 160 de milioane de euro. „Au fost mai multe greşeli matematice în trecut. În plus, am redus numărul de locuri după ce am regândit cele şase proiecte“, a explicat Bogdan Hreapcă, directorul general al Direcţiei de Investiţii de la Primăria Capitale.

Gestionate pentru 30 de ani de firme private
Proiectele sunt finanţate şi gestionate 100% de parteneri privaţi, iar după o perioadă între 30 şi 35 şi ani locurile vor intra în administrarea Primăriei Capitalei. Singurul contract care a fost încheiat, până în momentul de faţă, este cel pentru parcarea din zona Universitate, unde investitorul, firma Inter Parking SA, va da administraţiei locale între un procent între 4% şi 50% din cifra de afaceri.

„La Universitate, Inter Parking va gestiona locurile de parcare pentru 34 de ani, Dacă volumul încasărilor va fi sub 470.000 de euro, vor trebui să dea 4% Primăriei, iar dacă depăşeşte 1.700.000 de euro, 50% din bani“, a explicat Hreapcă.

Tariful: 0,38 euro pe oră
Potrivit lui Bogdan Hreapcă, directorul general al Direcţiei de Investiţii de la Primăria Capitalei, bucureştenii vor avea 3.358 de locuri de parcare, în maximum doi ani. „Lucrările la Universitate încep zilele acestea după ce deja au fost mutate statuile din zonă, iar pentru celelalte cinci parcări,  la primăvară cel târziu. Proiectele nu vor dura mai mult de 18 luni“, a declarat Hreapcă pentru „Adevărul de Seară“.Tariful mediu la parcările subterane va fi de aproximativ 0,38 euro pe oră.





București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite