Asociaţiile cu administrator neatestat, amendate cu 25 de milioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţiunile pentru o asociaţie care angajează un administrator neatestat se ridică până la 25 milioane lei, a declarat, ieri, primarul sectorului 4, Adrian Inimăroiu. Chiar dacă valoarea

Sancţiunile pentru o asociaţie care angajează un administrator neatestat se ridică până la 25 milioane lei, a declarat, ieri, primarul sectorului 4, Adrian Inimăroiu. Chiar dacă valoarea amenzilor nu este deloc de neglijat, nici jumătate din asociaţiile din acest sector nu au administratori pregătiţi în acest domeniu. La nivelul celor 1.720 asociaţii de proprietari din sectorul 4 sunt până acum numai 626 administratori atestaţi. Conform legii, administratorii angajaţi au obligativitatea să susţină examenul de atestat. Prin hotărâri ale Consiliului local au fost stabilite sancţiuni cu amenda începând de la 500.000 lei vechi până la 25.000.000 lei vechi. Direcţia Relaţii cu Comunitatea Locală din cadrul Primăriei Sectorului 4 continuă seria examenelor de atestare pentru administratorii asociaţiilor de proprietari. Următoarea testare va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie, ora 9, în Sala de Consiliu a Primăriei. S-au înscris la examinare 40 de candidaţi, care vor susţine un test prin care vor proba cunoştinţele acumulate la cursurile de pregătire.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite