Bucureşti: Arcul de Triumf va fi deschis vizitatorilor cu prilejul Zilei Armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zilele de 20, 24 şi 25 octombrie, Primăria Capitalei oferă publicului posibilitatea de a vizita terasa superioară, precum si un număr de patru expoziţii amenajate în interiorul Arcului de Triumf.


Marţi, 20 octombrie 2009, Arcul de Triumf va fi deschis în intervalul 11.00-13.00, sâmbătă, 24 octombrie 2009, între orele 10.00-17.30, iar duminică, 25 octombrie 2009, în intervalul 10.00-17.30.


În interiorul monumentului vor fi deschide expoziţiile: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie şi film), Heraldica Marilor Familii Boiereşti (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în imagini (fotografii, machete) şi Marea Unire de la 1918 (coroanele şi sceptrul regal).

131 de ani de la prima defilare a Armatei Române pe sub Arcul de Triumf

Împlinirea a 131 de ani de la prima defilare a trupelor române pe sub Arcul de Triumf  va fi sărbătorită astăzi, între orele 11.00-13.00.

Totodată se va prezenta propunerea de instituire a Zilei Arcului de Triumf, la data de 20 octombrie, printr-o moţiune semnată de reprezentanţi societăţii civile. 

În zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul 11.00-15.00 va avea loc o paradă, cu demonstraţii de mânuiri de arme şi exerciţii tactice, prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române, pe 25 octombrie.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite