Bucureşti: Popotă ostăşească de Ziua Armatei (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bucătărie mobilă, folosită în aplicaţii şi misiuni militare, a pregătit de dimineaţă, încă de la ora 7.00, 400 de kilograme de fasole cu cârnaţi în Parcurile Crângaşi şi Drumul Taberei. Prilejul a fost Ziua Armatei, eveniment organizat de Centrul Cultural European al Sectorului 6.

Cortul militar instalat în Parcul Drumul Taberei a ţinut loc de „sală de mese“, iar cele câteva sute de bucureşteni care s-au adunat să admire uniformele soldăţeşti s-au îmbulzit spre mesele popotei.
Bătrânii s-au bucurat cel mai mult de porţia de mâncare caldă de cazarmă, unii aducând cu ei amintiri de pe vremea cătăniei lor. „Am fost militar la viaţa mea, iar fasolea cu cârnaţi este cea mai bună mâncare din armată“, spune Ilie Dacu, în vârstă de 69 de ani.

Câţiva soldaţi, pricepuţi în ale bucătăriei, au avut grijă ca fasolea să aibă toate mirodeniile, iar alţii au împărţit porţii bucureştenilor pofticioşi care erau în trecere sau celor care au venit special să-şi amintească de vremurile ostăşeşti.
S-au retras fiecare pe câte o bancă din parc, hulpavi, cu porţiile de fasole aburindă în mână. „Am trecut dimineaţă şi am văzut că se dă fasole şi m-am întors după soţul meu. L-am luat şi pe el, că doar fasolea e delicatesa Armatei Române“, spune Anica Grigoruţă, de 70 de ani.

Cei mici au fost mai degrabă atraşi de vanele cu vată pe băţ decât de cazanele cu fasole cu cârnaţi.

Fanfară militară

Pentru ca mâncarea să fie mai bine digerată, Orchestra Statului Major, sub bagheta dirilorului maior Liviu Voicu, a întreţinut atmosfera în parc vreme de aproape două ore. Astfel de specatacole de fanfară militară au avut avut loc astăzi, cu ocazia Zilei Armatei, şi în Parcurile Cişmigiu şi IOR.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite