Aproximativ 200 de deţinuţi vor învăţa să îngrijească bolnavi în cadrul unui proiect al Patriarhiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul vizează reintegrarea persoanelor private de libertate după eliberarea din penitenciar. Aproape 200 dintre ei vor fi pregătiţi în diverse meserii.

"Proiectul privind integrarea deţinuţilor este susţinut de Arhiepiscopia Craiovei şi a Timişoarei şi vizează pregătirea a 200 de deţinuţi, primii vizaţi fiind cuprinşi într-un grup de 90 de persoane private de libertate. Aceştia vor fi pregătiţi în special în diverse meserii, dar şi pentru îngrijirea bolnavilor. După ce ies din penitenciar, deţinuţii sunt stigmatizaţi, nimeni nu îi vrea. De aceea vrem să îi integrăm în diverse activităţi", a spus, vineri, preotul Dorel Moţoc, consilier patriarhal.

Proiectul privind integrarea în activitate a deţinuţilor după eliberarea din penitenciar este unul dintre proiectele europene pe care Patriarhia le derulează, alături de cel privind dezvoltarea reţelei teritoriale de furnizori creştini de servicii sociale.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a declarat că în 2011 au fost cheltuiţi peste 54 de milioane de lei pentru ajutorarea sinistraţilor şi pentru activităţi sociale.

"Patriarhia a cheltuit în 2011 peste 54 de milioane de lei pentru ajutorarea sinistraţilor şi pentru activităţi social-filantropice, de cele 900.000 de servicii beneficiind 250.000 de copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau din centre sociale. Acţiunile social-filantropice s-au derulat prin mai mult de 700 de instituţii aparţinând parohiilor", a spus părintele Constantin Stoica.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite