Antrenamente de escaladă şi spectacol de rugby tag, pe Bulevardul Kiseleff

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei îi invită şi în acest week-end pe bucureşteni să participe la programul Via Sport, prin care bulevardul Kiseleff se transformă într-o arenă neconvenţională dedicată sportului. 

Pe lângă cei zece kilometri de terenuri de baschet, tenis de masă, tenis de picior, badminton şi fusbal, în acest sfârşit de săptămână bucureştenii pot participa la antrenamente de escaladă şi vor putea asista la un spectacol de rugby tag.

Astfel, sâmbătă, începând cu ora 15.00 până la ora 19.45, se vor desfăşura antrenamentele de escaladă, iar între orele 18.30 şi 19.30, Federaţia Română de Rugby va oferi o oră de spectacol rugby tag.

începând cu ora 20.00, timp de o oră, doritorii vor putea participa la o oră de kangoo jumps, iar de la 21.15 la 23.15 va avea loc un concurs de escaladă cu premii, urmând ca până la miezul nopţii toţi iubitorii de wall climbing să poată continua exerciţiile de căţărare.

Pentru al treilea an consecutiv, Bulevardul Kiseleff se transformă, timp de nouă weekend-uri, într-o arenă neconvenţională dedicată sportului. Indiferent dacă este zi sau noapte, în fiecare week-end, până pe 26 august, toţi bucureştenii sunt invitaţi să facă mişcare şi să se distreze pe Bulevardul Kiseleff.

La finalul evenimentului, intregul echipament logistic va fi donat mai multor scoli din Capitala.

Intrarea este libera.
La ediţiile precedente, la evenimentul organizat de Primăria Capitalei în parteneriat cu Eventness, peste o sută de mii de bucureşteni au ales să facă “sport pe bulevard”.
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite