Bucureşti: Andreea Coşeru, pianista de la mall

A renunţat la sport în favoarea pianului, instrument care i-a adus numeroase premii şi care a propulsat-o în concursurile internaţionale.

La 4 ani, Andreea Coşeru făcea gimnastică, avându-le ca modele pe Simona Amânar, Gina Gogean şi Lavinia Miloşevici. În 1990, când a trebuit să meargă la şcoală, a avut de ales între sport sau „o şcoală serioasă”, cum vroia mama ei. Compozitorul Mihai Elekeş, prieten de familie, văzând că este talentată, a îndrumat-o către Liceul de Muzică „George Enescu”.

În ciuda faptului că primii trei ani de studiu al pianului au fost foarte traumatizanţi, Andreea Coşeru s-a încăpăţânat să cânte. „Am avut o profesoară care ne pedepsea pentru greşeli trântind capacul pianului peste degetele elevilor ori de câte ori avea ocazia. A fost o perioadă foarte urâtă pentru mine şi nu credeam că voi reuşi să o depăşesc”, îşi aminteşte cu tristeţe pianista.

Însă în clasa a patra, cea care avea să o inspire şi să-i fie alături în momentele dificile a fost profesoara Elena Toncu, mama regretatului Andrei Toncu, inginer de sunet la filmul „California dreamin’(nesfârşit)”. În clasa a VI-a, micuţa pianistă a participat pentru prima oară la un concurs internaţional, în Grecia, „Konzerteum”, unde a câştigat locul III. În aceeaşi perioadă, ea a activat în cadrul grupului muzical „Meloritm”, la Palatul Naţional al Copiilor. „Asta m-a ajutat foarte mult pentru că am avut posibilitatea să călătoresc, să leg prietenii”, povesteşte pianista. Ca elevă, un alt succes a fost câştigarea premiului II la Concursul „Mihail Jora”.

Modelul şcoalii germane

Studentă fiind, Andreea Coşeru s-a simţit privilegiată că a fost invitată să cânte, în 2005, „Mouvement” de Claude Debussy şi „Joujoux pour madame” de Mihail Jora, pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu”. Anul acesta, ea va urca din nou pe scena Festivalului şi va interpreta două lucrări semnate de compozitori români. O bursă Erasmus i-a deschis tinerei apetitul pentru cultura germană. Andreea a studiat pianul timp de un an la Weimar, oraşul lui Schiller, Goethe şi Johann Sebastian Bach.

Profesoară de la 15 ani

Tânăra se ocupă de pregătirea copiilor la pian încă de la vârsta de 15 ani. A meditat persoane de la 4 la 51 de ani. Pasionată de lucrul cu copiii, Andreea a susţinut de curând examenul de titularizare în învăţământ. „Îmi plac copiii foarte mult şi sper să-i ajut pe cât mai mulţi”.

În fiecare weekend, bucureştenii pot asculta muzică de film şi piese clasice în interpretarea tinerei, într-un magazin cu produse vestimentare din Băneasa Shopping Center. „Atmosfera parcă e ruptă din Rai acolo. Când ridic capacul pianului, toată lumea rămâne înmărmurită”, mărturiseşte cântăreaţa. Cei mai mulţi se opresc din cumpărături să asculte piese de Chopin, Liszt sau Claiderman, iar copiii vor să cânte şi ei la pian. „Într-o zi, o fetiţă a rămas fermecată de muzică şi am lăsat-o să se joace cu clapele. Surpriza a fost că ştia să cânte”, spune încântată Andreea. 

Profil
Născută - 19 septembrie 1984, Bucureşti
Studii - Absolventă a Facultăţii de Interpretare, secţia Pian. Studentă anul II la Master în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică
Familie - un frate, necăsătorită

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt partiturile pe care le interpretezi oricând, fără să te plictiseşti?
A.C.: Cânt oricând Bach. De la el a pornit totul. Disertaţia mea la Master se bazează pe opera marelui compozitor.
Ce vei face în viitor?
A.C.: Dacă rămân în România, îmi doresc să pot înregistra un CD cu muzică de film.
Eşti atrasă şi de compoziţie?
Sunt membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi anul trecut am făcut parte din juriul emisiunii „Atenţie, se cântă!” de al TVR unde am interpretat la pian o piesă compusă de mine „Nu te voi uita”.

Ce-i place
Iubeşte fotografia, iar dacă ar avea un aparat profesionist s-ar ocupa de acest domeniu. Îi place Britney Spears pentru că timrul ei vocal semănă cu al americancei. De asemenea, adoră animalele şi creşte doi câini de rasă: un ciobănesc şi un lup. Adoră călătoriile şi i-ar plăcea să se stabilească în altă ţară.

Ce nu-i place
Nu-i place Bucureştiul pentru că nu oferă pesprspective tinerilor muzicieni.