Amicalului secolului văzut de dincolo de porţi

Nerăbdare, emoţii, fericire, panică, suspans, sunt sentimentele dinaintea meciului de fotbal Dinamo-Barcelona, disputat ieri, pe Arena Naţională.

Ora 17.00: Străzile din jurul stadionului sunt încă goale. Doi copii par că fac încălzirea cu o minge din cauciuc înainte de marele meci. „Messi la balon!!!", se aude din gura unui puşti care se împiedică într-un dribling eşuat. Doi  poliţişti îi privesc resemnaţi. Îl pot vedea la datorie doar pe puştiul ce se crede Messi, nu pe adevăratul rege al balonului rotund care va străluci pe teren. Viaţă de poliţist... Drepţi, cu ochii în patru, cu uniformele perfect apretate păzesc intrările celui mai modern stadion din România.  

Ora 17.15: Încet, încet apar şi microbiştii. Unul câte unul. În zare se vede o mare pată de culoare roşie, care se apropie ameninţător, ca o armată gata de luptă. Sunt fanii dinamovişti, acoperiţi de fulare, pălării, tricouri şi steaguri inscripţionate cu culorile echipei favorite. Pe feţele lor se vede buna-dispoziţie. Îl întreb pe unul dintre ei cum s-a pregătit pentru marele meci, iar răspunsul lui este simplu: „Hai Dinamo!!!". Nici el nu crede că va bate Dinamo...

Ora 17.30: În mai puţin de 10 minute, intrarea de pe Bulevardul Basarabia este invadată de microbişti de toate vârstele. Stând în mijlocul mulţimii şi ascultând cu atenţie această „baladă" formată din o mie de voci aud numai „Messi", „Xavi", „Valdez", „Iniesta",  „5-0". 5-0? Şi mă duc la tipul de lângă mine şi îl întreb: „Cu acest scor credeţi că se va termina meciul?". „Nu", zice bărbatul acoperit cu straie dinamoviste, „20-0 pentru Barcelona", continuă el, stârnind hohote de râs în jurul său. „Eu am venit pentru spectacol, e clar că nu avem nicio şansă" , admite dinamovistul. Un altul intră în discuţie. „Odată la 100 de ani vine Barcelona în România, nu poţi să ratezi această şansă", spune acesta.

Bere şi pronosticuri

Terasele de lângă stadion s-au umplut cât ai zice peşte. „Să curgă berea!", se aude de la o masă. Oamenii, fericiţi şi nerăbdători, nu vorbesc decât despre marele meci. Îşi dau cu părerea despre „primul 11", despre cât va fi scorul şi despre spectacolul ce va urma. Ospătarii sunt adevăraţi sportivi la luat comenzile şi la servit clienţii. Fac sprinturi până la bar, apoi driblează mesele în timp ce ţin în mâini tăvi pline ochi cu băuturi şi farfurii cu mâncare, fugind de colo, colo, dar totuşi reuşind să îşi păstreze calmul şi zâmbetul.

Ora 18.05: Mai arunc o privire în jur şi-mi spun că este momentul să „vizitez" o altă intrare şi-o iau la pas către strada Maior Ioan Coravu. Un autocar alb, parcat chiar lângă poartă, şi-n jurul lui un grup de turişti spanioli. Acesta este primul lucru care îmi atrage atenţia. Scandează numele Barcelonei şi al lui Messi, ţopăie, dansează şi flutură fularele cu inscripţiile echipei catalane. În jurul lor, 10 jandarmi îi păzesc ca pe teorişti, deşi spaniolii nu aveau de gând să omare decât monotonia. Nu foarte departe de ei, un poliţist a devenit parcagiu de ocazie şi îi îndrumă pe şoferi către un spaţiu special amenajat.

Ora 18.30: Poliţişti parcagii găsesc şi la intrarea din Bulevardul Pierre de Coubertin. Şi îl şi aud pe unul dintre ei cum se răsteşte la un şofer „neascultător". „Iar ai venit domne'? Nu ţi-am spus că nu ai voie să parchezi aici?", îi spune nervos omul legii.

În scurt timp, o tăcere de cinci secunde se aşterne, după care strigăte şi ţipete. Ce se întâmplă? Tocmai s-au deschis porţile Arenei Naţionale, iar oamenii sunt invitaţi înăuntru. Nu durează mult şi Bulevardul Pierre de Coubertin se goleşte. Doar vreo 10-15 persoane au mai rămas la casele de bilete. Pe unde or fi intrat aşa repede atâţia oameni?

Ora 19.00: Însă, în doar 13 minute, acelaşi bulevard se reumple de microbişti, de parcă timpul ar fi fost dat înapoi. Brusc, pe străduţele alăturate, ies parcă de nicăieri cinci-şase vlăjgani, care încep să dea din mână exact ca poliţiştii de la Rutieră. Nu, nu sunt poliţişti! Sunt parcagii! „Am venit să facem şi noi un ban şefule, că avem copii mici acasă", îmi spune unul dintre ei.

Ora. 19.15: Mă decid, apoi, să mă întorc la intrarea din Bulevardul Basarabia, unde o pată de culoare se face remarcată în mulţime. Îl cheamă Anthony, este nigerian, iar când mă apropii de el, îi văd şi pe cei trei compatrioţi ai săi. Patru nigerieni foarte haioşi, cu zâmbetul pe buze tot timpul, trataţi de microbiştii români ca nişte vedete autohtone. Prinşi la panoul cu imaginea Barcelonei din faţa Arenei Naţionale, aceştia nu scapă de aparatele foto ale românilor. Puşi la zid, şi la propriu şi la figurat, cei patru nigerieni fac poze cu toţi oamenii care le cer asta. „Abia aştept să-i văd pe extratereşti în acţiune. Barcelona e cea mai bună echipă din lume şi să o vezi la Bucureşti este extraordinar", spune Anthony.

Ora 19.40: Cu 35 de minute înaintea meciului haosul îşi face apariţia. Ajung la casele de bilete, după ce trec prin perdeaua de bişniţari, îmi iau bilet, şi urc, cuprins de emoţii, treptele către intrarea în stadion. Încet, încet începe să mă cuprindă teama că voi rata prima atingere de balon a meciului. Cozi uriaşe de oameni, de neclintit, aşteaptă la poartă. Mă pun la rând şi aştept, şi aştept, dar parcă nu se mişcă nimeni.

Ora 19.50: Nervi întinşi la maximum care stau să erupă în orice moment plutesc în acea mulţime. Şi nu mai durează mult până când unul dintre oameni începe să strige bodyguarzii care controlau la intrare. „Hai, bă, mai repede că pierdem meciul!", urlă din tot sufletul bărbatul. Şi asta a fost scânteia care a aprins focul. Instantaneu, ţipetele încep să se audă pe mai multe voci. Femeile sunt „sortate" de bărbaţi şi sunt trimise la o poartă special amenajată. Acolo, într-un spaţiu îngrădit, sunt aruncate obiectele interzise pe stadion. În acel loc s-a format un pat de umbrele, parfumuri care mai de care, monede, brichete sau sticle. O doamnă mai în vârstă se ceartă de zor cu omul de pază care îi cere să-şi arunce parfumul din geantă. „Îmi dai tu bani să-mi iau altul? E un parfum, ce e periculos în asta?", strigă femeia.

Ora 20.00: Într-un moment fericit, reuşesc să intru, însă, în spatele meu, mulţimea este la fel de mare ca la început. Mă aşez pe locul meu şi îmi îndrept privirea spre omul pe care erau aţintiţi zeci de mii de ochi: Messi. Jucărotii ambelor echipe îşi fac încălzirea. Însă, unde stau eu, e ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân. El mic, eu departe... Îi recunoşti totuşi mişcările, atitudinea, iar emoţia că îl vezi „de-aproape" mă cuprinde şi pe mine.

Ora 20.15: Şi începe jocul! Prima pasă dată de cei de la Barcelona, la mijlocul terenului, este aplaudată din răsputeri de microbişti, care prin urletele şi scandările lor, acompaniaţi de ecoul din stadion, îmi dau fiori pe şira spinării.

„Abia aştept să-i văd pe extratereşti în acţiune. Barcelona e cea mai bună echipă din lume şi să o vezi la Bucureşti este extraordinar", Anthony, nigerian.  

„Este un mare, mare eveniment! Mi-am luat bilete din timp, printr-un prieten, ca să fiu sigur că nu ratez super-meciul", Nicolae, profesor.

„Ni se pare fenomenal că avem şansa să o vedem pe Barcelona aici, la Bucureşti. Suntem foarte fericiţi, am venit să vedem spectacolul, nu ne interesează scorul", Adina şi Ştefan, suporteri