„Am fost îngenunchiaţi şi electrocutaţi de poliţişti!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi fraţi gemeni susţin că au fost încătuşaţi şi agersaţi de poliţiştii de la Secţia 10 pentru că au înjurat un băiat la o terasă. Loredan şi Florin Corneanu, ambii în vârstă de 27 de ani, au depus plângere penală la Poliţia Capitalei. Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

În noaptea de 31 iulie spre 1 august, fraţii Loredan şi Florin s-au întâlnit cu prietenii la o terasă din centrul istoric. În jurul orei 4.30, Laura, una dintre fetele de la masă i-a cerut lui Loredan s-o însoţească până la toaletă. „Mi-a spus că s-a certat cu o fată din bar şi îi este frică să meargă singură. Am mers cu ea şi cealaltă a sărit la ea să o bată“, povesteşte Loredan. Băiatul împreună cu un agent de pază de la local le-au despărţit pe cele două.

La puţin timp, „scandalagioaica“ împreună cu un prieten au plecat din bar, dar nu înainte de a-i înjura pe Loredan şi pe cei din grupul său. Aceştia au ripostat, oferindu-le acelaşi „tratament“. Peste două minute, trei echipaje de poliţie au oprit în faţa terasei. „Ne-au luat cu forţa pe mine şi pe frate-miu. Le-am spus că am şi eu drepturile mele şi mi-au răspuns că o să vedem noi la secţie“, a adăugat Loredan.



„Nu puteam să mă apăr. Aveam cătuşe!”

Florin Corneanu susţine că a fost torturat cu aparatul cu electroşocuri de poliţiştii de la Secţia 10 2

În maşină, Florin a încercat să-şi sune avocatul dar unul dintre poliţişti i-a smuls telefonul. Fratele său a intervenit şi agentul i-a pus cătuşe. În faţa secţiei, Loredan a fost împins din maşină şi toţi agenţii au început să dea în el cu picioarele. „Nu mi-a venit să cred. Mă loveau peste tot. Aveam şi cătuşele la mâini şi nu puteam să mă apăr“, a mai spus băiatul.

Agenţii i-au introdus în camere separate pe cei doi fraţi şi au continuat să le aplice acelaşi tratament. „Poliţistul care a intrat în încăpere cu mine mi-a zis să stau în genunchi, dar am refuzat. Asta l-a enervat şi a început să mă pălmuiască. Mai târziu a mai intrat unul, a stins lumina şi mi-a dat un pumn în gât. Apoi mi-a luat telefonul, a dat cu el de colţul mesei şi l-a băgat în chiuvetă. Credea că îl înregistrez“, îşi aminteşte, cu groază, Loredan.

Tortură cu electroşocuri

Florin a primit un tratament şi mai crud: şase agenţi au dat în el, i-au umflat ochiul şi l-au electrocutat cu un aparat cu electroşocuri. După aproximativ 45 de minute, băieţii au fost eliberaţi. Au făcut plângere la Poliţia Capitalei şi în următoarea zi şi-au scos certificat medico-legal de la INML. Florin a primit şase zile de spitalizare.

Plângerea a ajuns la Judecătoria Sectorului 3 şi un procuror se ocupă acum de caz. Şefii de la Secţia 10 susţin că nu ştiau nimic de acest caz. „Eu eram în concediu în acea perioadă şi nu ştiu nimic de acest conflict. Deocamdată nu am fost sesizat de procurori. În cazul în care li se va dovedi vinovăţia, vom iniţia şi noi o anchetă internă“, a declarat, pentru „Adevărul “, comandantul secţiei, Adrian Nicolae Dinu.

Alte cazuri de violenţă ale poliţiştilor

Marţea trecută, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) a decis despăgubirea unui cetăţean român cu 6.000 de euro, pentru că a fost bătut, încătuşat şi arestat nelegal pe Aeroportul din Otopeni, fiind suspectat de poliţie de un furt.

În luna iunie, trei studenţi din Bucureşti susţineau că au fost bătuţi de poliţiştii de la Secţia 25 pentru că nu au avut actele la ei. Andrei Alexandru (21 de ani), student la Informatică, Cosmin Gusta (22 de ani), student la Drept, şi Tomas Boldea (24 de ani), tehnician IT au făcut plângere la Poliţia Capitalei. Dosarul a ajuns la procuratură după ce a trecut prin Corpul de Control de la Poliţia Capitalei.

În urmă cu trei ani, doi angajati ai unei companii de cablu din Capitală au fost bătuţi de un poliţist de la Secţia 22. Înainte cu două luni, un tânăr universitar, care venise sa depună o plângere la aceeaşi secţie, a fost bătut crunt de trei agenţi.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite