Cine a luat titlul „Agenţia de PR a Anului‟: 16 premii de aur, 33 de argint, 11 diplome şi un premiu special, la Palatul Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul galei festive de ieri seară, organizată la Palatul Parlamentului cu ocazia celei de-a zecea ediţe a competiţiei Romanian PR Award, a fost anunţat câştigătorul titlului „Agenţia de PR a Anului‟, dar şi fruntaşii celor 24 de categorii de concurs.

Juriul, format din reprezentanţi ai agenţiilor şi companiilor de top din lume, dar şi din consultanţi independenţi, cercetători şi reprezentanţi ai organizaţiilor de profil, au acordat câştigătorilor 16 premii de aur, 33 de premii de argint, 11 diplome de excelenţă şi un premiu special.

THE PRACTICE a fost desemnată „Agenţia de PR a Anului‟, iar Premiul Comunicatorul Anului a fost acordat reprezentanţilor Asociaţiei Little People şi Echipei Naţionale de Paralimpici a României - Shajjad, Rizvi, Nisa Rizvi şi Eduard Novak.

„Felicităm organizatorii competiţiei pentru efortul lor de 10 ani şi pentru această minunată şi foarte competitivă ediţie aniversară! Vrem să mulţumim tuturor clienţilor noştri, care ştiu că prin creativitate se ajunge la rezultate! Suntem foarte fericiţi să primim pentru a doua oară acest titlu. Am luat în ultimul an multe premii internaţionale importante, dar recunoaşterea în România, din partea industriei locale, ne aduce şi mai multă bucurie. Am câştigat 14 premii, adică exact câţi oameni sun azi în echipa THE PRACTICE. Un mare bravo acestei echipe minunate!‟, a spus Gabriela Lungu, Managing Partner & Creative Director THE PRACTICE, citată de hotnews.ro.  

Lista câştigătorilor Romanian PR Award 2012:

Comunicare corporatistă

Golden Award for Excellence:

KRUK International & Rogalski Grigoriu PR: Datoria mea

Silver Award for Excellenc:

Renault România & THE PRACTICE: Renault România caută şi premiază 100 de ambasadori ai valorilor Olimpice!

UPC România & Graffiti PR: Tech School

PR pentru Marketing: Produse şi servicii existente

Golden Award for Excellence:

IKEA România & THE PRACTICE:  Catalogul IKEA 2013 dă o nouă viaţă casei tale!

Silver Award for Excellence:

Bergenbier & Rogalski Gricoriu PR: Bergenbier - Organizaţia Bărbaţilor din România

Colgate - Palmolive România & GolinHarris Bucureşti: Ajutăm România să zâmbească

Procter&Gamble & 2activePR: FC Freshness

Premiu special al juriului

Centrul de Scafandri al Forţelor Navale Române: „Dacă ar fi uşor, oricine ar putea face‟

PR pentru Marketing: Produse şi servicii noi

Golden Award for Excellence:

Varta România & THE PRACTICE: Faţă în faţă cu INDESTRUCTIBILA!

Silver Award for Excellence:

KRUK International & Rogalski Grigoriu PR: Datoria mea

PepsiCO - Unilever & GolinHarris: Green TeaUnion

Trilulilu Music & THE PRACTICE: Ziua Z

Comunicare pentru administrarea crizelor, riscurilor şi oportunităţilor

Golden Award for Excellence:

Trilulilu Music & THE PRACTICE: Ziua Z

Silver Award for Excellence:

SIF & GolinHarris Bucureşti: „Puciul‟ de la SIF Muntenia - prespectiva administratorului SAI Muntenia Invest

Digital PR şi Social Media

Golden Award for Excellence:

UPC România & Graffiti PR: Tech School

Silver Award for Excellence:

Intact Media Group: Salvare pentru SMURD

Siemens România & Pi 2 PR: Siemens Race

Varta România & THE PRACTICE: Faţă în faţă cu INDESTRUCTIBILA!

Fundaţia Forum for International Comunications organizează din 2003 competiţia Romanian PR Award şi evenimentul Romanian PR Week, recunoscute drept cele mai importante evenimente de recunoaştere a excelenţei în domeniul comunicării de afaceri din România.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite