Adriana Crişan creează jucării inteligente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocurile Adrianei, denumite Emalldo, s-au născut din pasiunea ei pentru geometrie şi au fost lansate la Salonul Naţional de Psihologie din 2007.

Fostă profesoară de matematică, Adriana a îmbinat într-un mod total neaşteptat profesia cu pasiunea pentru pictură. Aşa s-au născut Emalldo, jocuri de diferite forme geometrice pe care a imprimat peisaje şi culori. Mişcându-le, acestea capătă diferite forme pe care, în funcţie de imaginaţie, oricine le poate asocia cu obiecte sau plante.

Adriana realizează astfel de jocuri din carton de 30 de ani, iar în timp a obţinut mai multe brevete de invenţii, unele dintre ele la concursuri din Germania. „După revoluţie, mă uitam în jur şi mă gândeam că trebuie să încep să fac ce ştiu eu mai bine. Între timp am făcut şi pictură la Stuttgart. Studiul în străinătate a fost cadoul vieţii mele“, povesteşte Adriana.

Instrumente de emancipare pentru copii

Invenţiile ei şi provin din corpuri platonice şi arhimedice pe care, dacă cineva le mişcă, se transformă într-o multitudine de forme, producând astfel diferite structuri. Sunt frumos colorate sau pictate chiar de ea. „Jocurile Emalldo sunt jocuri inteligente şi eficiente în dezvoltarea creativităţii şi a atenţiei copilului“, spune Adriana.

De asemenea, aceste jocuri pot ajuta copiii să înveţe mult mai uşor geometria plană şi spaţială, iar cei care vor să cumpere le găsesc pe site-ul cubangello.ro. „Am început să le fac după o carte pe care am primit-o cu mult timp în urmă. De acolo, am continuat să o iau pe cărarea mea, să îmbunătăţesc aceste jocuri şi să inventez alte forme“, explică Adriana.

Ea le mai numeşte „instrumente de emancipare“, permiţând copiiilor o libertate de expresie şi de creaţie, recomandate de specialişti în educaţie, psihologi sau terapeuţi.

Întrebări şi răspunsuri

De la ce vine Emalldo?
Această denumire a jocului vine de la „a modela“ şi „a demola“.

Cum sunt percepute aceste jocuri de români?
Dacă sunt văzute numai în poze, par neobişnuite. Impactul este când sunt probate. Îşi dezvoltă nevoia interioară de creativitate.

Cui se adresează aceste jocuri?

Aceste creaţii fascinează toate categoriile sociale şi profesionale. Prin utilizarea inteligenţei şi a măşcării mâinilor, fiecare îşi exersează creativitatea.

NĂSCUTĂ 28 noiembrie 1952, la Târgul Moldovenesc
STUDII Universitatea Bucureşti, Facultatea de Matematică (1978)
OCUPAŢIE A fost profesor de matematică, iar în prezent se ocupă de firma Cubangello
FAMILIE Este căsătorită şi are o fată de 28 de ani

Ce-i place
„Îmi place foarte mult muzica clasică şi să pictez. Pictura şi desenul sunt nişte pasiuni cu care m-am născut“, spune Adriana.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac manelele şi nu-mi plac absolut deloc lucrurile superficiale. Nota de superficialitate este greoaie“, explică femeia.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite