Adrian Iovan: „Mădălina vorbea despre avioane ca despre poezii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de a cunoaşte succesul artistic, Mădălina Manole a lucrat timp de doi ani în aviaţie, în sectorul de briefing ca şi controlor de trafic, fiind responsabilă să-şi informeze colegii piloţi despre restricţiiile de zbor.

Cel care a cunoscut-o în acea perioadă, adică în urmă cu 21 de ani, pilotul Adrian Iovan îşi aminteşte de cântăreaţă ca fiind o femeie extrem de fragilă şi de frumoasă care vorbea despre avioane într-o doză artistică.

„Pe Mădălina am văzut-o prima dată când aşteptam o maşină să ne ducă de la Băneasa spre Otopeni, timp în care am discutat despre avioane ca despre poezii. Spunea despre ele că au ceva artistic, că simte ceva desoebit în fiecare zi când le vede, dar până la urmă a renunţat brusc să mai lucreze, după ce a absolvit Şcoala de Artă Populară. Îi plăcea foarte mult să povestească despre familia ei, mai ales despre frate, pe care îl iubea foarte mult. Nu-mi vine să cred că s-a sinucis, înseamnă că s-a schimbat foarte mult în toţi aceşti ani. Cred că 49% îi părea rău de ce va face, dar cele 51% au determinat-o în cele din urmă să facă acest gest", mărturiseşte cu regret pilotul

Citiţi şi: Mădălina Manole va fi omagiată în cadrul Festivalului de la Amara

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite