Administratorii opresc robinetul la căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aproximativ 60.000 de apartamente din Capitală caloriferele au rămas reci, deşi RADET furnizează energie termică încă de marţi. În cartiere precum Rahova, Berceni, sau Drumul Taberei, căldura nu a fost pornită pentru că administratorii de bloc se feresc de facturile mărite.

Oficial, bucureştenii au început să primească energie termică în calorifere încă de marţi noaptea. Situaţia nu este valabilă, însă, pentru propietarii a aproximativ 60.000 de apartamente.

Bucureştenii au căldură şi ziua, cu excepţia celor care locuiesc în zone în care se fac lucrări de modernizare

În cazul lor, căldura se opreşte la vanele blocurilor, care rămân închise pentru că asociaţiile de proprietari refuză să li se încarce factura pe luna octombrie.

„Majoritatea locatarilor, mai ales pensionarii, nu vor căldură încă de pe acum, pentru că nu vor să plătască la întreţinere pe luna octombrie la fel de mult la în lunile de iarnă“, ne-a declarat Sorin Drăghici, preşedintele Asociaţiei de Proprietari C 57 din sectorul 6.

În această situaţie se găsesc aproximativ 1.000 de asociaţii de proprietari. „Cam 15% dintre asociaţiile de proprietari refuză sau întârzie deschiderea vanelor contoarelor de energie termică din subsolurile imobilelor de teama unei potenţiale facturi prea mari“, a declarat Mihai Becheanu, directorul RADET.

De asemenea, directorul a mai declarat că 1% dintre asociaţiile de locatari a cerut amânarea furnizării de căldură pentru o dată ulterioară. În Bucureşti sunt racordate la sistemul de termoficare 12.000 de asociaţii de proprietari care însumează 570.000 de apartamente.

Facturi mai mari cu 10-15%

Decizia de a furniza sau nu căldură este luată de comitetul executiv al administraţiei. „Ei hotărărsc în numele tuturor locatarilor, însă trebuie să declare şi motivele pentru care iau o decizie.

A început încălzirea apartamentelor din Capitală

De exemplu dacă nu doresc  furnizarea de căldură trebuie să specifice că decizia ţine de motive financiare, iar aceasta trebuie adusă la cunoştinţa fiecărui proprietar“, explică Dumitru Lupescu, preşedintele Asociaţiei de Proprietari Bloc 8C din Rahova.

De multe ori însă, oamenii nu sunt anunţaţi de măsura luată şi depun sesizări la sediul RADET. Numai ieri, s-au înregistrat, la sediul regiei, un număr de 500 de sesizări.

„Aseară mi-am pornit caloriferele în speranţa că se vor încălzi dar au rămas reci. Nimeni nu m-a întrebat dacă vreau sau nu să mi se dea drumul la căldură“, a declarat Emilia Sandu, din zona Colentinei.

Situaţia ideală este în blocurile în care în fiecare apartament există repartitor şi locuitorii decid, de la robietul caloriferului, dacă vor sau nu să aibă căldură, precum şi nivelul de încălzire.

Cei care vor să nu mai tremure de frig vor plăti factura pe luna octombrie cu circa 10-15% faţă de factura din luna noiembrie a anului trecut, majorarea datorându-se măririi preţurilor la apă rece şi la gaze dar şi majorării TVA-ului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite