Administraţiile de sector îşi renovează sediile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Generală, codaşă la capitolul modernizare

Reprezentanţii primăriei susţin că există un proiect pentru reabilitarea clădirii în condiţiile în care singurele lucrări de "binefacere" au constat în igienizarea interiorului şi reparaţia acoperişului. Mai grijulii cu sediile lor, administraţiile de sector au demarat un amplu program de modernizare şi chiar consolidare a imobilelor în care funcţionarii îşi petrec cea mai mare parte a zilei.
Direcţia Achiziţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a semnat anul acesta un contract "în care a fost exprimată" nevoia unor lucrări de reparaţii la... învelitoare acoperiş. Tabla şi ţigla de pe primărie, deranjate de intemperii şi seisme, au cedat, astfel că în unele saloane de la ultimul etaj, angajaţii mai aveau puţin şi instalau ligheane sub picăturile de ploaie. În valoare totală de 119.497,29 RON, lucrările nu puteau fi date pe mâna oricui, astfel că municipalitatea a analizat îndelung, odată cu licitaţia deschisă, "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic". Zilele acestea, prin sălile primăriei, lucrările sunt însă mult mai complexe. De câteva luni, municipalitatea a semnat un contract pentru igienizarea-zugrăvirea încăperilor, a căror valoare, spun surse din PMB, "se ridică undeva la 5-6 miliarde de lei". La Primăria Sectorului 1, edilul Andrei Chiliman a recunoscut că în timpul mandatului său nu s-au luat măsuri pentru modernizarea sediului, existând, în schimb, un contract cu Banca Mondială, derulat prin Ministerul Lucrărilor Publice, destinat consolidării imobilului foarte vechi. "Lucrările vor costa undeva între 1,5-2 milioane de euro şi sperăm ca spre toamnă să înceapă restaurarea", ne-a spus Chiliman. Edilul a arătat că, în prezent, "interesul este îndreptat spre frescele găsite anul trecut în sala de consiliu a primăriei, ascunse de comunişti, care necesită recondiţionare". Chiar şi primarul sectorului 4 a pus osul la treabă când a venit vorba de modernizarea sediului. În clădirea primăriei au fost efectuate lucrări de reparaţii, igienizări ale spaţiilor interioare, reparaţii ale instalaţiilor
pluviale, precum şi lucrări de înlocuire a tâmplăriilor din lemn cu unele din PVC şi geam termopan, se arată într-un comunicat al primăriei. Mai mult, pentru anul acesta sunt planificate lucrări de hidroizolare pe verticală în jurul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri liniari. Se mai intenţionează repararea şi paluxarea parchetului din sala de festivităţi, precum şi tapiţarea celor 167 de scaune rabatabile din aceasta. Lucrările efectuate până acum au costat aproximativ 3 miliarde de lei, o sumă modică în comparaţie cu cheltuielile Primăriei Sectorului 2 pentru schimbarea la faţă a sediului administrativ. Aşezată pe un nou amplasament, la numai câţiva paşi de parcul Bucur Obor, Primăria Sectorului 2 este astăzi, spun oamenii, o instituţie "de două ori mai occidentală decât Primăria Generală".

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite