FOTOGALERIE Cum a făcut avere Dan Grigore Adamescu, al doilea cel mai bogat bucureştean aflat în TOP Forbes 500 Miliardari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Grigore Adamescu are domiciliul în Bucureşti aşa că a fost inclus în clasamentul din Capitală.  Are afaceri imobiliare, retail, media, în asigurări şi turism.

În 1971, după ce a absolvit Academia de Studii Economice din București, s-a angajat la I.C.L. „Universal-Consignaţia“, „raiul“ bunurilor de import. Puștiul Dănuţ – pe atunci nu avea mai mult de 25 de ani - s-a trezit cu gestiunea celor mai râvnite produse alimentare, în mijlocul celor mai diverse cereri (inclusiv venite din partea Elenei Ceaușescu pentru aprovizionarea cantinei ICECHIM – Institutul de Cercetare Chimică).



A avut grijă să acopere de semnături fiecare livrare și să strângă, conștiincios, totul. Așa că primul control (legendarele controale făcute de o suită de miliţieni, miliţie economică, politică, Securitate) l-a adus în faţa celor mai mari șefi. L-a și impus, în egală măsură, pentru că a avut răspunsul pregătit pentru toate întrebările.

Vestea că avea o tumoare la hipofiză, neoperabilă în România, și posibilitatea de a se opera în Germania Federală i-au deschis, în mod paradoxal, porţile spre Occident.

Aşadar,  Revoluţia l-a prins în Germania. Deşi mama este nemţoaică şi a urmat şcoala germană, a ajuns la Berlin în 1978 dintr-o întâmplare nefericită, urmând să fie operat. Acolo, în 11 ani, a reuşit să pună pe picioare un business de zeci de milioane de mărci germane.

Firma pe care a reuşit s-o ridice de la zero avea 40 de filiale în Estul Europei, fiind, în 1989, reprezentant exclusiv pentru Europa Centrală şi de Est al producătorilor japonezi JVC, Seiko sau Panasonic. În momentul prăbuşirii sistemului comunist, firma lui Adamescu avea vânzări de 60 de milioane de mărci germane şi un profit net de 12 milioane de mărci germane.

Căderea Cortinei de Fier l-a obligat pe Adamescu să ia o decizie: fie dezvolta forţa de vânzare şi avea câte un distribuitor în fiecare ţară din Est, fie întrerupea contractele de parteneriat.
A ales cea de-a doua variantă şi a pornit pe cont propriu, dezvoltând unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine de electrocasnice din Germania de Est.

Are afaceri şi în Germania

Construirea unei afaceri în România a fost tot o întâmplare. A rămas pe stoc cu 20.000 de televizoare, iar tatăl său i-a dat ideea de a le aduce în ţară.

Astfel a luat naştere societatea MegaVision care, după numai un an, avea o cotă de piaţă de 14%. Adamescu nu a renunţat definitiv la afacerile din Germania. El deţine şi în acest moment  businessuri în patru oraşe din Germania, inclusiv în Berlin, în imobiliare, terenuri, parcuri industriale şi comerciale.

Un magazin în buricul Capitalei


Din1991 şi până în prezent, Adamescu a reuşit să creeze în România un adevărat imperiu, afacerile sale extinzându-se în domenii variate, de la asigurări şi hoteluri, până la media şi construcţii. În 1992, devine proprietar al cotidianului România Liberă, dar pentru scurt timp, întrucât participaţia îi este diminuată. Revine însă în 2004, când preia un pachet de acţiuni al societăţii „R“, care publică România Liberă, şi devine partener cu WAZ. Din 1995, implicarea omului de afaceri în mediul de business autohton este tot mai evidentă. Înfiinţează Nova Group, din care acum fac parte  societatea de asigurări Astra, România Liberă, Baumeister sau Unirea Shopping Center.

În 1996 construieşte Modern Business Center, prima clădire modernă de birouri, iar un an mai târziu înfiinţează Mega Construct, companie de construcţii care a ridicat şase magazine Metro, şi apoi Praktiker.
Magazinul Unirea din centrul Capitalei a intrat în portofoliul familiei Adamescu în urmă cu 12 ani, când a câştigat procesul de privatizare. „Am câştigat acea licitaţie cu 105 milioane de lei, aproximativ 14 milioane de dolari.

Pasiunea nemărturisită: pokerul

Miliardarul este un obişnuit al turneelor organizate în marile cazinouri din Europa, cu câştiguri substanţiale. Omul de afaceri spune că pokerul este doar o distractie si ca nu s-a gandit vreodata sa castige bani din acest joc.

Familia Adamescu are doi copii, ambii implicaţi în businessurile familiei. Dacă Rani Adamescu este mereu în atenţia presei tabloide, Alexander este discret. Primul administrează Hotelul Rex din Mamaia, în timp ce al doilea este implicat în conducerea mai multor divizii din grupul deţinut de familia Adamescu.

Aflaţi cât de mare este averea lui Dan Grigore Adamescu din noul TOP Forbes 500 Miliardari pe care îl găsiţi la chioşcurile de ziare!

<!--[if gte mso 10]>

Magazinul Unirea din Bucureşti

Dinu Patriciu – pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi români

Casele şi domeniile miliardarilor din Top 500

Cele mai bogate femei din România

Cine sunt cei mai tineri miliardari din topul Forbes

Cine sunt miliardarii români care au pierdut 80 de milioane de euro într-un an

 

Mai puteţi citi şi:

Topul celor mai bogaţi publicitari

Veronica Guşă de Drăgan: Moştenitoarea unui imperiu

Edward Popescu: Tânăr, bogat şi celebru

Dinu Patriciu: Vinde ca să cumpere iar

Bogații și mersul economiei

Top 10 miliardari Forbes

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite