A murit scriitorul Mircea Micu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mircea Micu a murit, ieri, la vârsta de 73 de ani, potrivit Mediafax. Potrivit unor reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din România, trupul neînsufleţit al lui Mircea Micu va fi depus mâine la capela Crematoriului Vitan-Bârzeşti din Capitală, după care, la ora 14.00, va avea loc incinerarea.

Câteva din operele sale, pe blogul personal. Vezi aici: mirceamicu.wordpress.com.

Poet, prozator, dramaturg, Mircea Micu s-a născut la Vărşand, în judeţul Arad, pe 31 ianuarie 1937.

Mircea Micu este autorul a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie şi dramaturgie ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Academiei Române. Micu a fost, totodată, preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură, Artă şi Morală Civică "Mihai Eminescu".

Mircea Micu este, printre altele, autorul romanului "Patima", al volumului de versuri "Poeme pentru mama" şi al volumelor de memorialistică "Întâmplări cu scriitori". Parodist remarcabil, el şi-a adunat volumele tipărite în antologia "La munte şi la mare… parodii".

După 1990, Micu a fost redactor-şef al publicaţiei Viaţa Capitalei, director al revistei Românul, al ziarului Cronica Română şi redactor-şef al publicaţiei Literatorul. În anul 2007, el lansează primul volum de versuri, intitulat "Testament liric", cu ilustraţii de Florin Pucă. Micu a fost, de asemenea, realizator al emisiunilor de televiziune "Ateneul artelor" şi "Convorbiri duminicale".

Poetul, prozatorul şi dramaturg, Mircea Micu, născut la Vărşand, în judeţul Arad, pe 31 ianuarie 1937, a publicat peste 35 de lucrări literare (volume de proză, versuri, memorialistică).

Mircea Micu a fost laureat al premiilor literare pentru proză, poezie şi dramaturgie ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Academiei Române.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite