EXCLUSIV 80 de interviuri cu Ştefan Iordache într-un film

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta, la 3 februarie, Ştefan Iordache ar fi împlinit 70 de ani. În memoria lui, regizorul Şerban Marinescu va prezenta la Munchen, în avanpremieră mondială, câteva secvenţe din documentarul „Autoportret”. Proiecţia va continua cu filmul „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Autorul a povestit, în exclusivitate pentru „Adevărul de Seară”, cum s-a realizat documentarul despre Ştefan Iordache, despre viaţă, profesie, familie, societate, om, iubire, ură, umilinţă şi cum se regăsesc experientele sale de viaţă, în rolurile interpretate. Pelicula include şi ultimul interviu al actorului.

VIDEO Soţia regretatului Ştefan Iordache s-a stins de prea mult dor

Adevărul de Seară: Care a fost punctul de plecare pentru acest film?

Şerban Marinescu: Acum doi ani am propus casei producătoare <<Filmex>> un portret <<Ştefan Iordache>> şi am avut bucuria ca proiectul să fie acceptat imediat, apoi marele teatrolog şi regretatul om de cultură, Michaela Tonitza, soţia artistului, s-a implicat direct în proiect. Am decis să evităm un documentar biografic, adică un film în care altcineva să-i povestească viaţa lui Ştefan şi l-am lăsat pe el să-şi spună povestea.

Cum este structurat documentarul?

Am adunat toate materialele care s-au păstrat şi pe care am reuşit să le mai găsim în arhive. Din peste 80 de interviuri am selectat pe cele unde Ştefan vorbeşte despre sine, despre profesie, despre familie, iubire, nemulţumiri, Dumnezeu si umilinţă - unde, privindu-l,  poţi să vezi că în spatele actorului, stă un om rar...

În ce stadiu vă aflaţi cu montajul filmului?

Suntem în faza de montaj prefinal. Între 4 şi 9 februarie , cu ajutor german şi românesc, inclusiv cu spijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, se va face un memorial Ştefan Iordache în Munchen şi încă în vreo trei oraşe. Tot aici, vom prezenta şi cartea scrisă de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu,<<Regele Scamator>> , şi ultimul CD al lui Ştefan, <<Magazinul de vise>>. <<Autoportret>> este produs de Filmex, cum am mai spus, montat de Nita Chivulescu, cea cu care lucrez de-o viaţă, şi conceput de Michaela Tonitza şi de mine.

Casa familiei Iordache, de la Gruiu, poate fi vizitată?

Este casă memorială - prin testament se află în îngrijirea şi în stăpânirea <<finului Marian>>, băiatul celebrului <<Nea Mitu>>,  cumătrul lor de pe uliţă, omul despre care Ştefan vorbeşte cu drag şi în carte şi în film, cel care i-a îngrijit via, curtea şi florile,  adică <<raiul>> de la Gruiu. Vara, casa poate fi vizitată de oricine. Acolo se află cărţile, însemnările, toate lucrurile lor dragi. Pentru cine vrea să înveţe să trăiască frumos, Gruiu este o lecţie obligatorie şi necesară. Acolo au vrut să fie înmormântaţi, într-un loc înalt, ca să-şi <<vadă>> căsuţa sub un plop care să ţină umbră vara şi, toamna, să-şi lase frunzele pe mormânt. <<Să nu-mi măturaţi frunzele!>>, a zis odată şi am râs amândoi ca de-o prostie...

Ce ne rămâne de la Ştefan şi Michaela Tonitza Iordache?

Filmele lui, cărţile ei şi dragostea lor. O dragoste unică despre care nu pot să vorbesc pentru că nu este descriptibilă. Şi mai rămâne ceva: un loc gol mare în sufletul celor care au fost aproape de ei, un loc gol unde nu mai încape  nimic. Mai sunt premiile iniţiate de Michaela şi păstorite, acum, de Ileana - sora lui Ştefan - un premiu <<Ştefan Iordache>> care se acordă la Gala Tânărului Actor (sunt bani lăsaţi special în contul UNITER pentru toate aceste lucruri) - o bursă anuală, la UNATC pentru  cel mai bun student la actorie . Mai sunt cele trei pisici de care mă îngrijesc eu: domnul Timofte, un motan bătrân şi foarte <vorbăreţ>, domnişoara Cascarache şi duduia Mache. Ei sunt stăpânii casei de la Bucureşti. Ce ne mai rămâne după Ştefan Şi Michaela Iordache?  Generaţii de spectatori fericiţi – şi nu e puţin lucru!

Citiţi mâine în ziarul "Adevărul" cum s-au împrietenit Şerban Marinescu şi regretatul actor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite