29 de elevi bucureşteni prinşi cu fiţuici sau hands free au fost eliminaţi la proba de limba română a Bacalaureatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a anunţat că, din cei 230 de candidaţi eliminaţi la nivel naţional la proba de limba şi literatura română a Bacalaureatului, 29 sunt din Bucureşti.

Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti, a menţionat că elevii prinşi copiind au fost scoşi din examen.

"În principal, elevii au fost prinşi cu telefoane mobile sau hands free, iar unii dintre ei chiar aveau fiţuici. O parte din candidaţi au fost eliminaţi şi pentru că au schimbat între ei ciornele", a declarat Marian Banu pentru Adevărul.

Toţi candidaţii care au fost eliminaţi pentru încălcarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a bacalaureatului nu vor mai putea susţine examenul în următoarele două sesiuni.

O dată cu prima probă scrisă a Bacalaureatului a explodat şi numărul de desizări, de la 2-3 înainte, la aproximativ 17.

Ministerul Educaţiei a alocat linia TelVerde 0800801100 (telefon gratuit), la care pot fi semnalate orice nereguli constatate în organizarea şi derularea examenului naţional de Bacalaureat.

Linia de telefon 0800801100 este disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 9.00 şi 19.00.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite