2.500 de euro, şpaga unui ofiţer pentru o misiune în Kosovo sau Bosnia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti au început o anchetă penală pe numele unui angajat de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, cercetat pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Procurorii spun că Robert Ionuţ Nicolescu, căpitan la ISU Bucureşti intenţiona să facă orice demers posibil pentru a fi selectat de comisia Ministerului Administraţiei şi Internelor (M.A.I.) în vederea plecării într-o misiune în afara ţării (Kosovo sau Bosnia Herţegovina).

Întrucât acesta a considat că are şanse reduse de a fi selectat prin procedurile standard, ofiţerul a oferit luna trecută unui denunţător suma de 2.500 euro (echivalentul unui salariu extern) pentru a interveni asupra unor ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul M.A.I. care să înlesnească trimiterea sa într-o astfel de misiune.

Procurorii l-au prins pe 12 noiembrie în flagrant pe ofiţer după ce a dat denunţătorului suma de 500 euro, reprezentând o primă tranşă din banii promişi.
El a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar sâmbătă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus arestarea preventivă a sa pe o perioadă de 29 de zile.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite