150.000 de dolari, facultatea în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru un an, costul integral al studiilor la Standford sau Yale se ridică la 50.000 de dolari. Peste 100 de instituţii de învăţământ superior din peste 20 de ţări îşi prezintă oferta de studii, astăzi şi mâine, la cel mai mare eveniment educaţional din Estul Europei,  Romanian International University Fair (RIUF).


Printre instituţiile de învăţământ prezente astăzi, la Sala Palatului, se numără Universităţile Standford, Pepperdine, Yale din Statele Unite sau The London School of Economics and Political Science din Marea Britanie. Pentru a studia un an la prestigioasa Universitate Standford din Statele Unite, spre exemplu, un student are nevoie de 50.000 de dolari, numai taxa de şcolarizare fiind de circa 37.000 de dolari. Astfel, în trei ani, costurile totale ajung la circa 150.000 de dolari.

„Românii, buni în ştiinţe şi inginerie“
Acelaşi lucru este valabil şi pentru Universitatea Yale, unde taxa anuală de şcolarizare este de 37.500 de dolari. „Majoritatea românilor care vin să studieze aici, nu mai mulţi de doi sau trei pe an, obţin o bursă care acoperă integral cheltuielile. Românii sunt foarte buni în ştiinţe şi în domeniul ingineriei“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, reprezantantul Yale, Mario Penado.

Nu toate ofertele de studii de la RIUF sunt atât de piperate. Spre exemplu, taxa de şcolarizare pe an este de 1.620 de euro la Arnhem Business School din Olanda. În Danemarca, studiile sunt gratuite pentru cetăţenii din Uniunea Europeană.

Târgul este deschis vizitatorilor şi mâine, în intervalul orar 10.00-18.00, şi cuprinde seminarii, prezentări şi workshopuri. Timişorenii vor putea participa la RIUF la 16 martie, între orele 10.00-18.00, la Hotel Timişoara, iar ieşenii la 18 martie, la Hotel Unirea, în acelaşi interval orar. Biletul de intrare costă 5 lei. Un alt eveniment dedicat studiilor în străinătate- QS World Grad School Tour- va avea loc sâmbătă, 20 martie, la Hotelul Intercontinental din Capitală. Fondul de burse oferit, la nivel internaţional, de universităţile participante pentru studenţii acceptaţi la masterat şi doctorat este de 400.000 de dolari. Cei care doresc să participe se pot înregistra pe www.topgradschool.com.


„Am venit cu colegii de clasă din Focşani special pentru acest eveniment. Aş vrea să fac facultatea de Ştiinţe Politice la o universitate din Italia sau Spania“
Ana-Maria Spătaru
elevă clasa a XI-a Focşani

„Urmez facultatea de Litere din Iaşi, dar la masterat vreau să aplic în Germania. Va trebui însă să obţin o bursă, fiindcă altfel nu-mi voi putea permite să-mi plătesc studiile“
Alexandra Nistor, 21 de ani Iaşi

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite