VIDEO Mii de braşoveni şi turişti au venit să-i vad pe juni defilând călare

Vremea a ţinut cu cei peste 15.000 de braşoveni şi turişti care au venit să-i vadă pe junii din Şchei şi Braşovul Vechi defilând călare pe străzile din inima Cetăţii.

Braşovul Vechi defilând călare pe străzile din inima Cetăţii Junii sunt grupaţi astăzi în şapte grupuri sau cete de călăreţi, organizaţi din punct de vedere juridic în societăţi, a căror misiune este păstrarea şi promovarea tradiţiilor din Şcheii Braşovului şi Braşuvechi, prin urmare se poate susţine ca junii îndeplinesc totodată o funcţie ceremonială, reluând şi practicând ritualuri vechi în fiecare an.

 Cel mai cunoscut eveniment tradiţional al Junilor este „Ziua de călări” sau „Coborârea în Cetate” cum mai este cunoscută defilarea călare a cetelor de juni prin Şchei, dar şi pe străzile cetăţii Braşovului. Sărbătoarea lor din Duminica Tomii este unică în România.

„Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci”, scria Julius Teutsch, un vestit cronicar sas.

Ca în fiecare an, adunarea cetelor de juni respectă un ritual foarte bine stabilit. De dimineaţă, junii se adună la casele serjilor. Apoi se merge la stegar, sutaş, armaşul mic, armaşul mare, iar ultimul la care ajung este vătaful. La ora 11.00, cele şapte grupuri de juni au ajuns în Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa Bisericii Sfântul Nicolae. Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori.

Coloana a fost deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă lenta roşie pe piept, iar armaşii mare şi mic, galbenă şi albastră, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat!”, fiecare grup în parte, apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă, ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de „Poarta Şchei”, în sus pe strada Căpitan Ilie, strada Pe Tocile spre „Capul Satului” pe strada Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon. Pe tot parcursul defilării, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului cu urale şi aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească „la Pietri” ca să petreacă în natura alături de ei.

Distracţia are loca la Pietrele lui Solomon, unul dinter cele mai spendide locuri din Braşov şi din ţară, un uriaş amfiteatru natural, unde junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moşi strămoşi, fiecare ceată la mesa ei. Pe vremuri, aici erau nişte ridicături de pământ (eminenţe romane), dar azi s-au aşezat peste ele mese din lemn şi metal. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”.

Urmează şi alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ş.a., iar la joc sunt invitate şi juniţele. La încheierea manifestării, grupurile de juni se încolonează în ordinea stabilită şi ştiută şi se îndreaptă spre Piaţa Unirii unde fiecare grup cântă pentru ultima dată „Hristos a Înviat!” şi apoi grupurile de juni se despart luând astfel sfârşit defilarea călare a junilor.  Iată prezentarea cetelor făcută de wikipedia.

Junii Tineri

Junii Tineri reprezintă vechea ceată a feciorilor, adevăraţi întemeietori ai obiceiului, fiind prezenţi pe tot parcursul anului în ritualurile junilor. Atributul de „tânăr” li s-a alăturat pentru a desemna deosebirea între cei necăsătoriţi, care, prin căsătorie erau obligaţi să iasă din rândurile companiei. În trecut, Junii Tineri, erau îmbrăcaţi în haine obişnuite româneşti: o cămaşă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi şi largi. Aveau cioareci albi, strânşi pe picior şi erau încălţaţi unii cu opinci, alţii cu cizme. Pe cap purtau pălării cu borul larg şi calota rotundă. La brâu erau încinşi cu şerpare late „ghintuite”, în care purtau pistoale. Purtau mustăţi mari, răsucite în sus şi pletele lungi până la umeri. Se înţelege că pe vreme urâtă se îmbrăcau mocăneşte, cu cojoace şi sărici.

Astăzi ei poartă o cămaşă albă, cu creţuri, lungă până la genunchi, peste care pun un „flanel” cu mâneci, acoperit de un „laibăr” şi de un „spenţer” (haină şi jachetă) de culoare vânăt-închis, cu nasturi de argint sau suflaţi cu aur. Cioarecii sunt tot albi, din dimie fină, iar în picioare, indiferent de anotimp, poartă cizme. Pe cap poartă pălării din catifea, împodobite cu panglici tricolore.

Este o evidentă asemănare între acest costum şi cel al românilor din ţinutul montan al Orăştiei, ceea ce conferă o notă în plus a autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile care susţin originea sud-dunăreană a lui. Pentru ieşirea călări la Pietrele lui Solomon, în trecut junii purtau doar „laibărul” fără „spenţere”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei trei conducători, (vătaful, armaşul mare şi armaşul mic) se deosebesc de restul companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roşie, două galbene pentru armaşul mare şi una albastră pentru armaşul mic şi poartă panglici late în „bandulieră”, de pe umărul drept în jos, pentru vătaf roşie, respectiv galbenă şi albastră pentru armaşi.

La încolonare, rujile şi panglicele formau tricolorul românesc, interzis transilvănenilor în veacurile de vitregie istorică. Multe din pălăriile vechi ale Junilor Tineri poartă tricolorul în căptuşeala pălăriei. Actualul steag al Junilor Tineri a fost confecţionat în anul 1977, odată cu împlinirea centenarului Independenţei, fiind confecţionat din mătase de culoare roşie şi albastră, pe o parte având clădirea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, iar pe partea opusă un june tânăr pe cal. Suportul este din material lemnos, iar în vârf are o suliţă. Pentru a putea fi purtat pe cale, s-a confecţionat o curea din piele tubulară, să susţină steagul şi echilibrul junelui. 

Junii Bătrâni

Bineînţeles că şi în onomastica grupului există o nepotrivire, tânăr (june) — bătrân. Istoriceşte explicaţia o găsim în necesitatea îngroşării rândurilor celor ce luptau pentru apărarea ţinutului. Organizaţia Junilor Bătrâni are ca membri, bărbaţi căsătoriţi din zona „Pe Tocile”. Vestimentar, Junii Bătrâni poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri, dar fără panglici la pălărie, fiind şi aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupuri. În ultimul timp, exceptând şergile, membrii companiei poartă tricolorul ca panglică în bandulieră. Pe piept poartă lenta tricolor. În vechime bătrânii, de fapt oamenii căsătoriţi însoţeau alaiul aşezându-se în urma grupurilor de juni, iar ca grup sub numele de Juni Bătrâni s-au construit doar după 1877. Ei organizează parastasul Junilor, după tradiţie, în ziua de Florii la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Jocurile strămoşeşti au loc la Crucea din Varişte, ridicată în 1816 de protopopul Voina Pitiş. Locul este cunoscut şi sub numele de „Pajiştea Mare”, şi aici sunt invitaţi şi Junii Tineri, care scot fetele la joc. Organizează şi participă de asemenea la maialuri, prilej cu care confecţionează cocardele cu tricolor şi le împart la cei prezenţi în schimbul unei danii. Unul din maialurile tradiţionale este cel din „Poarta Mică”, organizat de obicei în luna septembrie (în ultimii ani s-a renunţat la aceasta). Din bunurile păstrate azi în cadrul societăţii Junilor Bătrâni (autorizaţi în 1991), după informaţiile date de preşedintele grupului Nicolae Văcaru, deţin următoarele: steagul societăţii, confecţionat în 1977 în contextul sărbătorii centenarului Independenţei, care poartă vechiul suport de lemn ţinte, care menţionează numele tuturor membrilor; buzdugane, lente, ruji, biţcăne, o colecţie de documente; vechile tablouri ale Junilor Bătrâni. Sediul societăţii este la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Se găsesc în litigiu cu cei ce au acaparat, după „naţionalizare”, „Cabana Junilor” din Poiană şi au transformat-o în restaurant.

Junii Curcani

Compania s-a format în anul 1879 din rândul bărbaţilor căsătoriţi care locuiau „Pe Coastă”. Numele de „Curcani” corespunde companiei omonimice acoperită de glorie în războiul pentru Independenţă de la 1877 a României, în condiţiile în care românii din Ardeal nu puteau participa la acest mare război, ori preluarea acestor costume la numai doi ani după marele eveniment, este evident un răspuns la participarea sufletistă a românilor din Şcheii Braşovului, costumul devenind un simbol. El este asemănător cu cel al Junilor Tineri, cu singura deosebire că, în loc de pălării, poartă nişte căciuli negre „cu ţoc”, împodobite cu pene de curcan şi susţinute sub bărbie cu o curea fină. Aceste căciuli amintesc de cea a lui Mihai Viteazul, ca şi la Junii Albiori, motiv pentru care pe steagul companiei apare chipul eroului unităţii naţionale, precum şi tricolorul românesc.

Actualul steag a fost confecţionat în 1977, prilejuit de centenarul Independenţei, purtând pe o parte chipul marelui voievod Mihai Viteazul şi pe alta un june curcan, iar pe lance plăcuţe metalice gravate cu numele membrilor. Ei organizează jocuri strămoşeşti în fiecare an, în ziua de „Sânchetru” (Sfinţii Petru şi Pavel — 29 iunie) la Crucea Muşicoiului, o impresionantă troiţă datând din anul 1671, fiind ridicată de protopopul Băilă şi refăcută de Nicolae Stinghe Oaie in 1902. În vechime Junii Curcani organizau maialuri împreună cu Junii Dorobanţi pe Şaua Tâmpei, acest maial a fost reluat cu sprijinul Ministerului Culturii în anul 2013. Cea de-a doua troiţă protejată de Junii Curcani este cea din Grui, cunoscută şi sub numele de Crucea de la Ştim, ridicată în anul 1781 de cei şapte fraţi Voina şi refăcut de Nicolae Muntean-Stim. Tot ei protejează troiţa lui Gheorghe Tănasie, ridicată pe aceeaşi stradă în anul 1867 pe locul altei troiţe (a lui Gheorghe Anania, 1761).

Junii Dorobanţi

Junii Dorobanţi au funcţionat împreună cu Junii Curcani din 1879, se desprind de aceştia începând cu anul 1924, devenind grup distinct. Monografia „Junii Dorobanţi” pune în discuţie anul 1923, ca an al scindării Grupului Junilor Curcani, prin prezentarea unui registru de procese verbale al Dorobanţilor în care apare menţionat anul 1923. Primul steag a fost confecţionat în anul 1926. Păstrează pe actualul steag al companiei lor (alcătuit în 1977, prilejuit decentenarul Independenţei), imaginea unui erou de la 1877, descris de Vasile Alecsandri în poezia „Dorobanţul”. Vechiul steag a dispărut în condiţiile tulburi ale anului 1948, când prin decret guvernamental au fost desfiinţate toate grupurile de juni. Din 1938 Junii Dorobanţi au dobândit personalitate juridică. Costumul este asemănător Junilor Curcani, cu singura deosebire că poartă o căciulă sură, model Mihai Viteazul, pe care apare stema Ţării Româneşti. si cei doi lei. În rândurile Dorobanţilor sunt recrutaţi juni căsătoriţi de pe străzile aparţinătoare zonei Curcanilor şi Pajistei si Valea Tei, Valea Morilor si Prund. Junii Dorobanti organizează de Sfanta Maria Mare "Jocul Strămosesc de la Crucea Dreptăţii, de la „Fântâniţa Popii”, din capatul strazii Pajistei, aceasta este ridicată în 1919 de Ioan Peligrad şi soţia sa Elena, născută Pulpaş. In trecut Junii Dorobanti organizau si un maial la Crucea Dreptăţii. Complementar grupului Junilor Dorobanţi, funcţiona în Şchei „Societatea Pajiştenilor — Crucea Dreptăţii” al cărui statut a fost publicat în tipografia braşoveană a lui Iohann Göth, care avea ca scop „cultivarea spiritului de societate în tinerime, nobilimea moravurilor şi dezvoltarea inteligenţei, îndemnul la muncă şi economie”. La ora actuală Junii Dorobanţi au 65 de membri, dintre care 17 juniţe, înscrise în grup. Din 1993 funcţionează cu personalitate juridică „Societatea Junilor Dorobanţi”.

Junii Braşovecheni

În ciuda faptului că se ştia că acest grup s-a constituit în anul 1922, obţinând statut juridic în 1929, din rândul românilor şcheieni stabiliţi în Braşovul Vechi, ca semn al trăirii istorice comune cu românii din Şcheii Braşovului, se păstrează un statut de existenţă a junilor din Braşovul Vechi de la anul 1851 similar cu al celor din Şcheii Braşovului

Ei sunt o imitaţie a Junilor Bătrâni, atât în protocolul organizării, cât şi în port, cu deosebirea că în loc de pălării, poartă căciula simplă ţurcană cu „ţugui”. Maialurile le organizează la „Foişorul” din Braşovul Vechi (strada Cloşca), într-un spaţiu dominat de o frumoasă troiţă ridicată în 1910 de Ioan şi Maria Voicu. Sub îngrijirea lor se găseau şi alte troiţe. Troiţa de pe strada Sitei, ridicată în anul 1867 de Elena Radovici; Troiţa de la Paloş, ridicată de Ioan Grecu Manole, Gheorghe Achim cu soţia, Ana şi Gheorghe Perşinaru la 1850. Tot lor li se atribuie Troiţa din Răcădău, ridicată în 1866 de Petru şi Ana Olaru. În perioada interbelică, la iniţiativa Parohiei Ortodoxe Braşovul Vechi Junii Braşovecheni „pun umarul” atât fizic cât şi financiar la construcţia "Casei Culturale Braşovul Vechi", clădire aflată azi pe strada Bisericii Române, fiind actuala Opera Braşov. Recent în curtea Bisericii Sfânta Adormire din Braşovul Vechi s-a ridicat o troiţă păstrând următoarea inscripţie: „Glorie eternă Junilor şi credincioşilor braşoveni, care s-au jertfit pe altarul neamului şi bisericii strămoşeşti. Braşov, 15 august 1995” Steagul lor de astăzi păstrează chipul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi un june braşovechean călare, reconstituit în anul 2007 după modelul celui din 1977 făcut cu prilejul centenarului Independenţei de Stat a României. Din 1929 funcţionează „Societatea Junilor Braşovecheni”, avându-l astăzi ca preşedinte pe Mihai Ioan Moraru. De curând s-a inaugurat un frumos Muzeu al Junilor Braşovecheni în incinta Bisericii Sfânta Adormire din Braşovul Vechi, muzeu în care sunt expuse documente, obiecte vestimentare, steagul din 1977 şi cel din 2007 albume foto şi tablouri ale Junilor Braşovecheni făcute de-a lungul timpului, arhiva video şi istoricul Societăţii Junilor Braşovecheni din 1851 până în prezent.

Junii Roşiori

Societatea Junilor Rosiori este constituită din bărbaţi căsătoriţi proveniţi mai ales din zona nord-vestică Şchieului numită de localnici Cacova. Cacova este cuprinsă în valea dintre străzile „Podul lui Grid” şi „General Moşoiu” fiind cea mai nouă parte a cartierului Şchei în urma aşezării pe aceste meleaguri a românilor izgoniţi din Apaţa şi Crizbav de către Sigismund de Luxemburg în secolul al XIV-lea. Junii Roşiori constituie un grup care, prin accesoriile costumului şi onomastică, aminteşte de Războiul de Independenţă din 1877-1878. Grupul Junilor Roşiori a fost fondat în 1908 prin scindarea Societăţii Junilor Naţionali Albi, din care s-au desprins cacovenii care astfel au organizat un grup separat. În procesiunea festivă la Pietrele lui Solomon, Junii Roşiori poartă costumul cel mai pitoresc: cămaşa le este bogat brodată cu motive populare romaneşti, decorate cu mii de paiete din argint aurit, sau alamă, chimirul sau „şerparul” este cusut cu mărgele şi fluturi aurii. „Laibăricile” sunt din dimie albă, brodate cu cu ibrişin negru, ele sunt împodobite si cu găitane. O particularitate insemnatac a portului Junilor Rosiori consta in faptul că vătaful poartă lăibărica pe umărul stâng, iar ceilalţi juni rosiori o poartă pe umărul drept. Caracteristica lor — de unde şi numele — este căciula de roşior cu „pompon roşu”. Din spusele unor bătrâni reiese că actualele caciuli sunt date ca model de Nicolae Iorga, care le procurase de la regina Maria dupa ce aceasta promise in 1926 să ajute chiar si in plan material traditiile junilor. Astfel regina Maria in calitate de colonel onorific al Regimentului 4 Rosiori a reusit să transmită junilor aceste elemente ale uniformei de paradă a militarilor din acest regiment. Actualul steag este confecţionat din mătase la 1977, cu prilejul centenarului Independenţei, purtând pe una din feţe chipul voievodului Mihai Viteazul, iar pe cealaltă faţă, un June Roşior. Suportul steagului are placate în metal numele membrilor grupului. Anual organizează maialul la Troiţa de la Pietriş, cunoscută şi sub numele de Crucea lui Furnică, fiind ridicată de Dumitru şi Paraschiva Furnică în anul 1930, înlocuind vechea troiţă a lui Iosif Notar şi soţia sa Paraschiva, din anul 1909. Adeseori făceau maialuri în Duminica Mironosiţelor şi la Troiţa de la Şargu (actuala stradă Traian Moşoiu), ridicată de vechea familie Stinghe. În Muzeul Junilor din Şchei se păstrează cel mai vechi costum de roşior, dăruit de cunoscutul organizator şi conducător al Junilor Roşiori, Gheorghe Gal. Tot de la el se păstrează diverse obiecte etnografice, legate de acest obicei.

Junii Albiori

Numiţi din vechime „ăi albi”, deoarece costumul lor era alcătuit din veşminte albe, Junii Albiori (Junii Naţionali Albi) s-au construit în anul 1860 în contextul înfiinţării Asociaţiunii Transilvănene pentru Cultura şi Literatura Poporului Român (ASTRA), în marea lor majoritate făcând parte breslele măcelarilor şi negustorilor din Şcheii Braşovului. Costumul lor diferă de cel al Junilor Tineri şi Bătrâni prin cămăşile de pânză albă, scoase în afară, lungi până la genunchi şi largi, în 12 clini, împodobite cu fluturi aurii şi broderii în motive româneşti.

Sunt încălţaţi cu cizme, iar pe cap poartă o căciulă de blană albă. Iniţial purtau căciula neagră, dar pentru a se distinge de celelalte grupuri şi-au confecţionat căciuli albe cu „ţoc”, ca la Junii Curcani, susţinută sub bărbie cu o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul, care în condiţiile celor trei popasuri braşovene a avut bune legături cu românii din Şcheii Braşovului. (Oferă Bisericii Sfântul Nicolae un „valtrap” — covoraş, aflat astăzi în proprietatea Bisericii Negre; este pictat de Nicolae Cretanul în tinda Bisericii din Şcheii Braşovului, pictură refăcută de Costin Petrescu la 1946; lasă drept danie, pentru Biserică, moşia Micşuneşti-Ilfov; solicită ajutor junilor din Şcheii Braşovului pentru a forţa porţile cetăţii, după ce acestea au fost închise abuziv de judele braşovean, după întoarcerea lui Mihai Viteazul din Moldova.) Nu întâmplător toate grupurile de juni poartă pe steagurile lor chipul marelui voievod. La brâu, Junii Naţionali Albi au un chimir lat cusut cu motive naţionale şi numai vătaful poartă o lăibărică albă cu găitane negre şi pe margini cu cusături, ţesute cu „troaca” (un război de ţesut arhaic, cu ciocănele, care a dat şcheienilor porecla de „trocari”). Astăzi, contrar vechiului obicei, Junii Albiori, în cadrul încolonării spre Pietrele lui Solomon şi înapoi, nu mai ocupă locul al treilea, ci ultimul, permiţând Roşiorilor, Curcanilor, Dorobanţilor şi chiar Braşovechenilor să defileze în faţa lor, Abiorii încheind plutonul. Actualul steag este confecţionat în 1977, cu ocazia centenarului Războiului pentru Independenţă, purtând pe o parte portretul marelui poet al deşteptării noastreAndrei Mureşianu, iar pe cealaltă parte un June Albior. Suportul steagului, confecţionat din lemn, poartă plăcuţe metalice (ţinte) cu numele şi prenumele tuturor membrilor grupului. Ei protejează troiţa cunoscută sub numele „La ăle două Cruci”, dintre care doar una se păstrează în zona „Pe după Grădini”, ridicată la 1896 de Vasile Munteanu şi soţia sa Paraschiva, născută Pitiş.