Braşov: S-a spânzurat cu şireturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un deţinut încarcerat la Penitenciarul Codlea, care era condamnat la 8 ani închisoare pentru tentativă de omor, a vrut azi noapte să se sinucidă. El a încercat să se spânzure cu şiretul de la pantof, însă a fost salvat la timp de colegii de celulă.

Aceştia l-au găsit în baia camerei de detenţie şi i-au acordat rapid primul ajutor. Apoi i-au chemat pe gardieni şi la faţa locului a fost solicitat un echipaj SMURD. Până la sosirea medicilor, deţinutul a suferit şi o criză de epilepsie, dar şi-a revenit. „După acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, în jurul orei 01.28, deţinutul C.D. a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. În prezent el este internat pentru investigaţii suplimentare”, a precizat directorul Penitenciarului Codlea, Marian Dumitrache. În cursul zilei de astăzi, pacientul va fi externat.

„Afaceri” la Braşov

Deţinutul se afla doar în tranzit la Codlea, unde a fost încarcerat cu data de 10 iunie. "A avut nişte „afaceri judiciare” la Braşov, el fiind adus de la Iaşi. Nu se ştie dacă se va reîntoarce acolo. S-a automutilat de mai multe ori şi există posibilitatea ca de la noi să fie dus la Spitalul penitenciar Jilava pentru a fi supus unor controale psihologice”, a precizat subinspectorul Alina Comăniţă din cadrul Penitenciarului Codlea.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite