Scăpăm de cozile la paşapoarte, permise şi înmatriculări auto. A intrat în funcţie sistemul ticketing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovenii se vor prezenta la ghuşeu la ora la care au programare. FOTOArhivă.
Braşovenii se vor prezenta la ghuşeu la ora la care au programare. FOTOArhivă.

sistemul ticketing Braşovenii care vor să îşi facă paşaport sau permis de conducere sau să înmatriculeze o maşină nu vor mai sta la cozi. Îşi pot lua bon de ordine şi vor ştii exact la ce oră să vină la ghişeu.

Noul sistem de ticketing este unul dintre cele mai performante din ţară şi va elimina cozile la care oamenii stăteau cu orele în sezonul de vârf. Acum tot ce trebuie să facă braşovenii este să ia un bon de ordine care le va spune ora la care trebuie să se prezinte la ghişeu. Noul sistem de programări va elimina aglomeraţia.

„Sistemul informatic de ticketing este o mare realizare pentru cele două servicii din subordinea Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov: Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Implementarea sistemului aduce beneficii mari cetăţenilor, care nu vor mai sta la cozi interminabile, iar activitatea celor două instituţii se va îmbunătăţi considerabil. Debirocratizarea administraţiei publice a fost şi este o prioritate, de aceea cred că sistemul de e-ticketing va confirma acest deziderat. Am urmărit eliminarea cozilor şi prin acest lucru crearea unui climat propice de lucru într-o instituţie a statului. Este evident şi un avantaj pentru funcţionarii de la ghişee, care vor lucra astfel într-un mediu mult mai organizat, şi sper eu acest lucru îi va ajuta cu siguranţă să facă progrese în plan profesional. Sistemul de eliberare bonuri de ordine implementat la Braşov este unul dintre cele mai performante din Instituţiile Prefectului, de la nivel naţional. Mă bucur că, în sfârşit, am reuşit simplicarea procedurilor şi ne dorim ca acest sistem să elimine acele demersuri, care duc la îngreunarea sistemului birocratic”, a declarat prefectul Braşovului Ciprian Băncilă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite