Săptămâna tradiţiilor şi a evenimentelor pentru copii la Coresi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizitatorii sunt aşteptaţi în Piaţa cu Copaci. FOTOArhivă.
Vizitatorii sunt aşteptaţi în Piaţa cu Copaci. FOTOArhivă.

Pentru că se apropie Paştele, dar şi pentru că mulţi copii sunt în vacanţă, Coresi le-a pregătit o săptămână pline de evenimente, perfectă pentru petrecerea timpului liber alături de familie.

Săptămâna aceasta, la scena Coresi şi pe aleile din centru au fost pregătite expoziţii multiculturale ale minorităţilor de germani si rromi, ateliere creative cu tematică de Paşti, statui vivante şi animaţii pentru copii. Nu lipsesc spectacolele, dar şi multe alte surprize pentru cei mici.  De asemenea pe pagina de facebook a Coresi puteţi participa la un concurs. Trebuie doar să scrieţi ce doriţi să faceţi anul acesta de Paşte. Cele mai inspirate şi inedite mesaje vor fi premiate.

Marţi, 26 aprilie

12.00 – 20.00, zona terasei Food-Court – expoziţia „Cultura rromă: conservarea şi revitalizarea meşteşugurilor, parte a patrimoniului imaterial”, proiect finanţat de Ministerul Culturii

14.00 – 16.00, Şezătoare – workshop de produse handmade Atelier Diversis

18.00 – 19.00, Piaţa cu Copaci – Vernisajul expoziţiei  "Minoritatea germană din România. Trecut şi prezent în Europa unită", organizată de Forumul Democrat German şi Ambasada Germaniei la Bucureşti

Miercuri, 27 aprilie

11.00     – 12.00,  Piaţa cu Copaci - animaţie pentru copii cu BebeRostogol

17.30– 19.30, Şezătoare - atelier reciclare creativă alături de Party Nation

Joi, 28 aprilie

13.00 – 14.40, Piaţa cu Copaci – Spectacol de teatru de păpuşi

14.00 – 20.00, Şezătoare – atelier creativ Hospice Casa Speranţei

17.00 – 18.30, Piaţa cu Copaci – atelier de vopsit ouă cu Cercetaşii României “Centrul Local Orizont Braşov”

Vineri, 29 aprilie

14.00– 20.00, Şezătoare – atelier creativ Hospice Casa Speranţei

Sâmbătă, 30 aprilie

14.00 – 16.00,  Descoperă jocurile copilăriei alături de Party Nation!

15.00 – 17.00, în zona Şezătoare – atelier de creaţie florală

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite