Patru decese şi peste 200 de angajaţi răniţi în accidente de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Braşov a realizat bilanţul aferent anului 2016, în ce priveşte Compartimentele Relaţiile de Muncă precum şi Securitatea şi Sănătatea în Muncă.

Datele oficiale ale I.T.M. Braşov, arată că, anul trecut au fost înregistrate 242 de persoane rănite în accidente, în timp ce se aflau la serviciu, dintre care patru angajaţi şi-au pierdut viaţa la locul de muncă.

Potrivit inspectorilor teritoriali de muncă,cei mai expuşi la accidente la locul de muncă, sunt muncitorii necalificaţi la asamblarea pieselor.

De asemenea, a crescut numărul braşovenilor care au murit la locul de muncă din motive medicale: atacuri cerebrale sau infarcturi.

„Am înregistrat 21 de situaţii de lucrători care au fost găsiţi decedaţi la locul de muncă din motive patologice, în principal atacuri cerebrale sau infarcturi”, a declarat inspectorul şef ITM Braşov Adrian Reit.

Potrivit datelor, inspectorii de muncă au făcut peste 1.300 controale, la nu mai puţin de 1.291 de angajatori.

Inspectorii au depistat 328 de persoane fără forme legale de muncă, cu 24 mai multe comparativ cu anul 2015.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite