Sorin Cârţu speră ca Păcurar să revină la meciul de la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii pandurilor care acuzau probleme medicale încep să revină la pregătire, de ieri antrenându-se din nou cu echipa Orac, Murgan şi Chibulcutean.

Chibulcutean a făcut antrenament dar mai simte unele dureri după problema cu care s-a confruntat. E abia începutul săptămânii şi are timp să se refacă până la meci”, a precizat antrenorul gorjenilor. Cârţu nu poate conta la meciul cu FC Braşov pe Păcurar care încă se antrenează separat de echipă şi mai are de recuperat.

Păcurar nu mai poate fi o soluţie acum pentru că nu e pus la punct cu pregătirea. Un jucător care stă de atâta timp revine mai greu. El a stat şase etape iar acum face nişte alergări uşoare. Sigur, e într-un program de recuperare  a pregătirii fizice dar rămâne să vedem cât mai putem pune la punct”, declarat Cârţu.

Tehnicianul speră să poată conta pe Păcurar abia la partida din următoarea etapă, cea cu Gloria Bistriţa: „Mă gândesc că anumite meciuri va mai putea juca, poate nu acesta care urmează dar la cel cu Gloria Bistriţa sau cele care vor urma sper să poată juca 15-20 de minute.

Dar aici intervine şi capacitatea lui de efort şi modul în care participă, cât vrea să facă şi sacrificiile pe care e dispus să le facă pentru o revenire. Nu depinde numai de mine ca antrenor ci de constituţia individuală a lor”.

Pe lângă revenirea celor accidentaţi, Cârţu a mai apelat la întăriri de la echipa a doua de unde i-a rechemat pe Ghindeanu şi Stancu care se antrenează deja de două zile cu echipa. „Orice jucător de la echipa a doua poate fi în vederea noastră şi poate să revină. E o situaţie dificilă, jucători cu cartonaşe care sunt expuşi la suspendare şi atunci trebuie să fi pregătit pentru orice soluţie”.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite