Nicolae Ceauşescu l-a ucis pe ursul-vedetă al Braşovului pentru a doborî recordul stabilit de un alt dictator, Iosip Broz Tito

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lache a fost împuşcat de Ceauşescu care a obţinut astfel recordul mondial la urs. FOTOcasasfatului.
Lache a fost împuşcat de Ceauşescu care a obţinut astfel recordul mondial la urs. FOTOcasasfatului.

Legenda spune că ursul Lache era, acum 40 de ani, vedeta restaurantului cu acelaşi nume din Poiana Braşov. Cercetările comuniştilor l-au declarat a fi cel mai mare urs din România şi astfel Lache a ajuns o victimă sigură.

Potrivit legendei, Lache s-ar fi născut într-o grădină zoologică din Oradea, de unde ar fi fost adus în Poiană în anii ’70. Tatăl lui a fost un urs imens adus de la Circul „Glo­bus” iar mama a fost capturată în Carpaţii Orientali. Din împerecherea celor doi au rezultat cei mai mari urşi care au existat în România în ultimii 100 de ani. Pentru că era bland, Lache a ajuns în Poiana Braşov. A devenit rapid vedeta restaurantului cu acelaşi nume. Era prietenos şi se lăsa mângâiat de oamenii care veneau la terasă. Aceştia chiar îi cumpărau şi câte o halbă de bere. Se spune că Lache era mare amator de bere.

Ghinionul lui Lache a fost ca Nicolae Ceauşescu să fie un vânător pasionat şi extrem de orgolios. Vroia să deţină toate recordurile şi de aceea în 1974 a interzis oricărui străin să mai vâneze în România. Decizia a fost luată după ce un francez a obţinut un trofeu mondial cu un cerb vânat în 1969, în munţii Vrancei. Nemulţumit că, la o expoziţie mondială, Iosip Broz Tito, dictatorul sârbilor, a obţinut aceeaşi performanţă la urs şi Todor Jivcov, conducătorul Bulgariei, la cerb, Ceauşescu a decis să împuşte doar el cele mai frumoase exemplare.

Victimă sigură

Ceauşescu a dat ordin să i se găsească cel mai mare urs din ţară. S-a ajuns la concluzia că Lache era cel mai bun exemplar şi cântărea peste 400 de kilograme. Simpaticul urs a ajuns astfel victim sigură. A fost luat de la restaurant şi dus în Harghita unde a fost pus la îngrăşat. „Comuniştii l-au luat de la restaurant fără nicio explicaţie. S-a aflat apoi de ce, dar nimeni nu a spus nimic. Frica era mare la acea vreme. Lache era un urs extreme de bland şi îi plăcea să stea cu oamenii. Ghinionul lui a fost să fie cel mai mare exemplar găsit de Ceauşescu“, a spus Ioan Mardare, care a lucrat în anii 70 la Restaurantul Ursul.

Ajuns în Harghita, Lache nu s-a putut adapta. Deşi i s-a dat cea mai bună mâncare, a refuzat-o, a intrat practice în greva foamei. Chiar şi aşa Ceauşescu nu a renunţat la planul său. În 1978 Lache şi-a găsit sfârşitul, iar Ceauşescu a depăşit recordul mondial lui Tito. Astăzi blana lui Lache, care a înregistrat 687,79 puncte, cele mai multe din lume, pentru un trofeu de acest fel, este expusă la Muzeul Cinegetic din Posada.

Se spune că Lache mai are un urmaş în viaţă. Acesta ar fi Ursul Cristi aflat acum în Rezervaţia de Zărneşti. Cristi are aproape 40 de ani şi peste 400 de kilograme. El a fost adus în rezervaţie de la Restaurantul Poiana Ursului din Poiana Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite