Braşov: Un motociclist rănit, din neatenţia şoferului maşinii (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital din cauza unui şofer care nu i-a acordat prioritate. Motociclistul a fost găsit inconştient de medicii SMURD.

Sergiu Văduva venea cu motocicleta pe DN1A, spre Braşov. În Săcele, pe strada Gheorghe Moroianu, şoferul unei maşini Dacia ce venea din sens opus, nu i-a acordat prioritate şi a încercat să intre pe o stradă la stânga. Tânărul nu a mai putut evita impactul şi s-a izbit violent de autoturism.

„Facem cercetări şi îi recoltăm şi probe biologice şoferului. Este clar însă că nu a fost vina motociclistului, ci a şoferului maşinii care nu i-a acordat prioritate. Motociclistul este la spital şi se va stabili de câte zile de îngrijiri medicale va avea nevoie”, a declarat cms. şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt la Poliţia Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite