Macacii coadă de leu şi maimuţele Colobus Guereza, noile atracţii ale Zoo Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deocamdată aceste specii sunt în carantină, dare le vor putea fi văzute peste puţin timp. Foto: Arhivă
Deocamdată aceste specii sunt în carantină, dare le vor putea fi văzute peste puţin timp. Foto: Arhivă

Lucrările de amenajare a noilor adăposturi pentru maimuţe şi lemuri au fost finalizate, iar, în total, la Zoo Braşov ar urma să ajungă 23 de noi exemplare din aceste specii.

Primele exemplare de maimuţe din specia macacilor coadă de leu (şapte exemplare) şi din specia Colobus Guereza (opt exemplare) au ajuns la Braşov din Wuppertal (Germania) şi, respectiv, din Rotterdam (Olanda). „Deocamdată aceste specii sunt în carantină, dar ele vor putea fi văzute peste puţin timp la Braşov”, a declarat directorul Zoo Braşov, Alin Pînzaru.

Specii de maimuţe diurne

De asemenea, se mai aşteaptă patru masculi de capucin, care trebuie să vină din Franţa, iar din Belgia vor fi primite patru femele din specia lemur. „Toate aceste specii de maimuţe sunt diurne, astfel că vor fi active pe timpul zilei şi nu vom mai avea reclamaţii de la vizitatori că nu au văzut maimuţe în incinta parcului”, a explicat Alin Pînzaru. Zoo Braşov ar urma să mai aducă, din Franaţa, patru masculi de capucin cu faţă albă, iar cele 4 femele de lemur să fie aduse din Belgia.

Citeşte şi:

Investiţie de 690.000 de lei în realitate virtuală pentru o experienţă ca în safari la Zoo Braşov

Planetariul de la Grădina Zoologică, cel mai mare din ţară, ar putea fi gata la finele acestui an  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite