Un fost şef de consiliu judeţean şi un fost senator, arestaţi preventiv. Cum circula şpaga pentru un loc pe listele electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, fostul senator Sebastian Grapă şi fostul consilier judeţean Matei Gavril au fost arestaţi de magistraţii Tribunalului Braşov. Sunt cercetaţi într-un dosar instrumentat de DNA care vizează mită electorală.

UPDATE 19.00. Aristotel Căncescu, Sebastian Grapă şi Matei Gavril au fost arestaţi pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Braşov după ce fuseseră reţinuţi de DNA Braşov. Claudiu Cornea a primit 60 de zile de control judiciar.

 Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Braşov. Practic, potrivit DNA Aristotel Căncescu a primit bani de la şapte persoane pentru a le pune pe listele electorale ale PNL Braşov pe un loc eligibil. Toţi cei care au dat bani au devenit ulterior alegerilor din 2012 consilieri judeţeni. Banii au fost folosiţi în campania electorală. 

Fostul senator Sebastian Grapă, la data faptelor consilier judeţean, este acuzat de dare de mită în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu. Alţi doi foşti consilieri judeţeni la data comiterii faptelor, Matei Gavril şi Claudiu Cornea, sunt şi ei cercetaţi pentru dare de mită. Cei trei au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi Tribunalul Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, procurorii cer magistraţilor şi arestarea lui Aristotel Căncescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. În acest dosar Căncescu este acuzat de şapte fapte de luare de mită şi abuz în serviciu. Practic Căncescu a luat bani pentru campania electorală de pe persoanele care doreau să se regăsească pe listele partidului şi care după alegeri au devenit consilieri judeţeni.

În dosar mai sunt cercetaţi Adrian Sabin Neag (consilie judeţean la data comiterii faptelor) şi Cristinel Paltin, primar în Şercaia, ambii acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu şi abuz în serviciu. De asemenea Valentin Şoneriu, Răzvan Şandru, Vasile Ungureanu şi Dragoş Crăciun, toţi consilieri judeţeni, sunt acuzaţi de dare de mită. Cei şase suspecţi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Mită pe bandă rulantă

„În contextul campaniei electorale din anul 2012, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 220.000 lei şi 15.000 lei pentru a-i pune pe aceştia pe lista de candidaţi pentru un post de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Braşov. Astfel, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a primit de la următorii inculpaţi următoarele sume de bani: de la inculpatul Grapă Sebastian a primit suma de 170.000 lei; de la inculpatul Cornea Claudiu a primit suma de 100.000 lei; de la inculpatul Şoneriu Valentin Olimpiu a primit suma de 60.000 lei; de la inculpatul Matei Gavril a primit suma de 50.000 lei; de la inculpatul Şandru Răzvan Ovidiu a primit suma de 50.000 lei; de la inculpatul Ungureanu Vasile a primit suma de 40.000 lei; iar de la inculpatul Crăciun Dragoş Romulus a primit suma de 15.000 lei. Suma totală de bani primită de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian de la cei şapte inculpaţi a fost de 485.000 lei, cuantumul acestora fiind pretins în funcţie de locul pe care s-au aflat cei şapte inculpaţi pe lista de candidaţi pentru campania electorală din anul 2012 a partidului respectiv. Toate sumele de bani au fost predate personal sau printr-un intermediar la casieria partidului de către cei şapte inculpaţi, fără ca aceştia să primească documente justificative. Suma de bani menţionată anterior a fost folosită în campania electorală din anul 2012. Ulterior, toţi cei şapte inculpaţi au fost aleşi consilieri judeţeni în cadrul Consiliului Judeţean Braşov“, se arată în comunicatul Procurorilor DNA Braşov.

Căncescu şi-a recompensat colaboratorii cu bani de la fondul de rezervă al CJ

Potrivit procurorilor, după alegeri Căncescu l-a recompensat pe Grapă cu mai multe contracte. „În perioada 2012 - 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a aprobat alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al C.J. Braşov pentru achiziţionarea de studii sau pentru plata unor contracte supraevaluate încheiate între firmele controlate de inculpatul Grapă Sebastian şi mai multe primării din judeţ.  Sumele de bani alocate de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, la cererea şi cu ajutorul inculpatului Grapă Sebastian, au fost în cuantum total de 1.089.080 lei, iar parte din această sumă, respectiv suma de 170.000 lei, a fost depusă de acesta din urmă la casieria unui partid politic pentru a fi pus pe o poziţie eligibilă pe lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Braşov în contextul campaniei electorale din anul 2012.  În anul 2013, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, la cererea şi cu ajutorul inculpatului Matei Gavril, a aprobat alocarea sumei de 416.721 lei din fondul de rezervă al CJ Braşov sub pretextul achiziţiei de sisteme de încălzire de către primăria unei comune din judeţul Braşov de la o societate controlată în fapt de inculpatul Matei Gavril“, se mai arată în comunicatul procurorilor. 

Procurorii susţin că în ceea ce priveşte utilizarea fondului de rezervă aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean Braşov, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că banii au fost alocaţi doar cu aprobarea inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, care a avut grijă ca în fiecare an fondul să fie constituit la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv 5% din buget. „Sumele de bani aflate în acest fond au fost date în mod discreţionar de către inculpatul Căncescu Aristotel Adrian pentru recompensarea colaboratorilor politici, fără vreo legătură cu condiţiile reale din localităţi, acesta considerând fondul de rezervă ca fiind la dispoziţia sa. În acest context, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a ţinut o evidenţă a utilizării sumelor respective, pentru a căror alocare fiecare persoană se adresa acestuia care aproba direct cererea fără să existe referat de analizare a solicitării, fiind de ajuns ca persoana respectivă să-i spună că banii sunt pentru el. Votul în plen, atunci când a avut loc, a fost formal, consilierii limitându-se să aprobe punctul de pe ordinea de zi iniţiat de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian , fără discuţii sau verificări“, se mai arată în comunicatul procurorilor.  

Studiu inexistent la Primăria Şercaia

De asemenea în aceeaşi perioadă, inculpatul Paltin Cristinel, în calitate de primar al Comunei Şercaia, la cererea şi cu ajutorul inculpatului Grapă Sebastian, a încheiat cu o societate administrată şi deţinută în fapt de acesta din urmă un contract de servicii, având ca obiect întocmirea şi predarea studiului „Strategie privind prevenirea abandonului şcolar, identificarea metodelor de creştere a gradului de instruire a populaţiei comunei Şercaia, jud. Braşov” în valoare de 78.120 lei. Contractul respectiv a fost atribuit fără să existe o analiză la nivelul unităţilor şcolare din care să rezulte abandonul la acest nivel şi care să justifice efectuarea acestei achiziţii, fără să fie întocmit un referat de necesitate şi fără să existe un buget rectificat şi fonduri aprobate. În plus, contractul a fost încheiat cu o societate care nu avea calificarea necesară realizării prestaţiei care face obiectul contractului, iar ulterior studiul respectiv nu a fost utilizat vreodată, cauzând astfel un prejudiciu pentru comuna Şercaia în sumă de 78.120 lei, ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpatul Grapă Sebastian.

Căncescu mai are alte trei dosare penale

Căncescu mai este inculpat în alte trei dosare penale. A fost trimis în judecată în decembrie 2016 într-un dosar similar în care este acuzat că a primit 105.000 lei pentru a pune pe listele electrorale trei persoane care vroiau să ajungă consilieri judeţeni. De asemenea, Căncescu mai este trimis în judecată alături de Primarul Geroge Scripcaru într-un alt dosar care vizează aprobarea construirii unei farmacii ilegale în curtea Spitalului Judeţean.

Căncescu mai este judecat şi pentru un dosar penal de corupţie deschis în 2014. Este acuzat că a acordat contracte preferenţiale către Ramb Sistem SRL, controlată de Gabriel Bîgiu şi către Gotic SA, controlată de fostul deputat PSD Ion Diniţă. Cele două firme sunt considerate a fi companiile de casă ale CJ Braşpv şi au primit contracte a căror valoare a fost umflată după încheierea documentelor.  Prejudiciul în acest dosar depăşeşte 30 de milioane de lei.

Aristotel Căncescu se află şi în proces de divorţ, solicitarea fiind făcută de soţia sa. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite