Cel mai vizitat oraş din România, după Capitală, este şi cel mai poluat. Motivul pentru care particulele nu se dispersează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovul este cel mai poluat oraş din România cu particule PM10 FOTO IJJ Braşov
Braşovul este cel mai poluat oraş din România cu particule PM10 FOTO IJJ Braşov

În clasamentul întocmit de Agenţia Europeană de Mediu, Braşov se numără printre cele mai poluate oraşe mari din Europa. Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov spune că aceasta se datorează şi faptului că oraşul este situat într-o depresiune

Braşov este la coada clasamentului oraşelor europene mari în ce priveşte calitatea aerului! Municipiul se situează pe locul 273 din 323 de oraşe europene, potrivit unui clasament publicat de Agenţia Europeană de Mediu. Astfel, alături de Timişoara, care este pe locul 267 şi Bucureşti, care este pe locul 263, Braşov este inclus la categoria oraşelor mari cu o calitate slabă a aerului. În acest clasament a mai fost inclus Botoşani, pe locul 223, iar calitatea aerului aici este considerata moderată.

„Calitatea aerului în Braşov a fost una moderată, dar au fost şi zile în care calitatea aerului a fost rea şi foarte rea. Aceste valori au fost înregistrate în special în perioada de iarnă, când se petrec inversiuni termice, când au fost înregistrate depăşiri ale concentraţiilor măsurate pentru pulberile în suspensie, fracţia PM10”, a precizat Ioana Benga, şefa serviciului de monitoring al Agenţiei de Protecţia Mediului Braşov. 

Anul trecut, depăşiri s-au înregistrat în 35 de zile, astfel că municipiul Braşov s-a încadrat în limite, din acest punct de vedere. Ioana Benga a expus şi principalul motiv pentru care consideră că Braşovul înregistrează în acele zile valori mari ale particulelor în suspensie. 

„Sursele de emisie existente în municipiul Braşov eliberează în atmosferă particule. Din cauza inversiunii termice se formează un strat de inversiune care ţine captivi poluanţii în mediul depresiunii şi nu permite dispersia pe verticală”, a explicat Ioana Benga. Cu alte cuvinte, aproape toată poluarea din oraş rămâne în atmosfera Braşovului, pe când, în cazul oraşelor de câmpie, aceasta se dispersează într-o zonă mult mai mare, astfel că indicii măsuraţi au valori mai mici.

Reprezentanţii Agenţiei de Protecţia Mediului Braşov spun că nu pot comenta clasamentul făcut public, deoarece nu cunosc detaliile studiului. Clasamentul a cuprins oraşele ordonate de la cele cu aerul cel mai curat, la cele mai poluate. Criteriul a fost poluarea cu particule în suspensie. Oraşe din Suedia, Finlanda şi Portugalia sunt pe primele locuri, având cel mai curat aer.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Casa care sfidează fizica, realizată de doi elevi români. Are un singur punct de contact cu solul şi este „eco”

Ploile din ultima lună, influenţă majoră asupra agriculturii. Ce se va întâmpla cu recoltele din acest an 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite