Cauza incredibilă a deflagraţiei de la Braşov: praful de făină, unul dintre cei mai puternici explozibili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma exploziei, un tânăr a decedat
În urma exploziei, un tânăr a decedat

Explozia de la moara societăţii Şapte Spice, membră a grupului Vel Pitar, are o posibilă cauză praful de făină, explică purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja.

„Dacă praful de făină ajunge într-o concentraţie mare este un amestec exploziv foarte puternic. Iar dacă există şi cauze mecanice, se poate ajunge la explozii. Precizez că, la această oră, nu am finalizat ancheta şi nu putem spune că aceast a fost cauza exploziei de la Braşov”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, căpitanul Ciprian Sfreja.

Din păcate, una dintre cele şase victime a decedat. Este vorba despre un tânăr de 31 de ani, Tiberiu C. El a căzut într-un buncăr adând de 15 metri şi a fost prins sub un planşeu care a căzut peste el.

„Leziunile în zona capului au fost destul de serioase. S-a încercat tot ce s-a putut. Era pregătit să intre în operaţie, dar a decedat în preanestezie", a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Daniela Neculoiu.

Reprezentanţii firmei Şapte Spice SA au anunţat că au închis activitatea fabricii şi că vor asigura tot concursul cu organele de anchetă.  Moara care a explodat era asigurată la Omniasig, cu riscurile acoperite. 

Cercetările sunt efectuate de procurii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.Cercetările sunt efectuate de procurii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Deocamdată încă se fac cercetări la faţa locului. În acest dosar s-au reţinut deocamdată cinci infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă de către angajator şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă de către angajaţi, dar pe parcursul anchetei este posibil să mai apară şi alte aspecte", a declarat cms. şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

„Moara a fost retehnologizată în urmă cu aproximativ doi ani cu utilaje moderne, în opinia noastră, este exclus ca accidentul să fie urmare a unei greşeli de proiectare, de dimensionare sau de funcţionare defectuoasă a unui echipament de morărit. De asemenea, nu poate fi o problemă de ventilaţie sau de temperaturi crescute, moară a funcţionat în regim normal, fără niciun incident, inclusiv pe perioadele caniculare din timpul verii. Luăm în calcul o posibilă nerespectare a normelor de protecţia muncii prin folosirea de foc deschis în zona periculoasă. Pentru maximă siguranţă, până când va fi stabilită cauza exactă a exploziei, conducerea societăţii a decis oprirea funcţionarii pentru verificări suplimentare a celorlalte mori ale companiei”, spun reprezentanţii companiei. 

Aceştia susţin că în acest moment asigură sprijin salariaţilor care au suferit vătămări în urma accidentului şi că este primul accident de acest tip în cadrul morilor de la Şapte Spice SA.

Mai puteţi citi:

Explozie puternică la Braşov, la fabrica de pâine Vel Pitar: o persoană a murit pe masa de operaţie şi cel puţin cinci oameni au fost răniţi

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite