CarmOlimp Braşov mai deschide 15 magazine proprii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul braşovean de carne şi mezeluri, CarmOlimp, vrea să ajungă, până la sfârşitul anului, la 65 de magazine proprii, prin deschiderea a încă 15 unităţi în următoarele trei luni.

Şapte dintre cele 15 magazine vor fi deschise în Bucureşti, investiţia fiind estimată la peste 400.000 de euro. „Dispunem de una dintre cele mai moderne fabrici de mezeluri din România, situată în centrul ţării, fapt care ne conferă un mare avantaj în aprovizionarea magazinelor în cele mai bune condiţii. Aici contribuie desigur şi capacitatea de producţie de care dispunem, care este printre cele mai mari din ţară. În aceste condiţii, o nouă investiţie a fost iminentă", a declarat Valentin Şoneriu, director executiv al companiei, citat de Mediafax.

În prezent, CarmOlimp operează un număr de 50 magazine proprii şi peste 60 de unităţi în sistem franciză. Magazinele CarmOlimp comercializează carne proaspată din porc, pui, vita, dar şi o gamă largă de mezeluri şi lactate, produse procesate din materie primă obţinută în fermele proprii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite