Căncescu şi Scripcaru nu mai pot candida pe listele PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aristotel Căncescu şi George Scripcaru nu mai pot candida pe listele PNL
Aristotel Căncescu şi George Scripcaru nu mai pot candida pe listele PNL

Conducerea PNL a stabilit zece criterii de integritate pentru candidaţii partidului la alegerile din 2016.Şedinţă importantă, ieri, în PNL. Liberalii au definitivat lista de criterii privind candidatura liberalilor la alegeri, listă care, de altfel, a încins spiritele în partid pentru că cei care nu vor îndeplini condiţiile stabilite de conducerea partidului vor fi eliminaţi din start din cursa electorală.

La Braşov, un lucru este cert: preşedintele suspendat al Consiliului Judeţena, Aristotel Căncescu, nu mai poate figura pe listele electorale ale liberalilor, fiind trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Mai precis, el este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, spălare a banilor, în formă continuată, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu.

În schimb, toată lumea aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu primarul George Scripcaru. Acesta, a declarat, în urmă cu câteva luni, că nu mai este interesat să candideze, dar nu ratează niciun moment să taie panglici şi să facă băi de mulţime.  Conform magistraţilor Curţii de Apel Braşov, care au motivat respingere aprocurorilor DNA de arestare a edilului, în data de  22 iunie 2015, a început urmărirea penală împotriva sa pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Dacă se aplică punctul zece din decalogul PNL, ar trebui să nu i se maipermită lui Scripcaru să candideze. Ar mai fi şi punctul 2, Scripcaru făcând balet de la PD la Alianţa pentru România şi apoi înapoi la PD, dar acest lucru este mai puţin relevant.

 

Ce spun liderii liberalilor braşoveni

 

Deputatul liberal Mihai Donţu crede că „este o măsură necesară faţă de contextul existent al situaţiei politice. Este un sistem promovat în premieră în politica românească, PNL fiind primul partid care reacţionează la cererea străzii şi a societăţii civile, astfel încât să avem o altă clasă politică decât cea care a prestat până acum”.

Deputatul PNL de Braşov Maria Grecea, consideră că, în contextul actual, în care cetăţenii au transmis un mesaj dur politicienilor, indiferent de apartenenţa lor, Partidul Naţional Liberal trebuie să dea dovadă de seriozitate şi să răspundă pozitiv mesajelor primite de la societatea civilă. În 2016 trebuie să respectăm anumite criterii şi să promovăm candidaţi pregătiţi, dar şi cu o reputaţie nepătată. Nu trebuie să ne limităm doar la procesele penale aflate pe rol, PNL trebuie să contureze un set de criterii consolidate, bazându-se inclusiv pe reputaţie şi probitate profesională. La Consiliul Naţional din 11 decembrie voi susţine adoptarea unor astfel de criterii”.

„Este o măsură necesară faţă de situaţia în care s-a ajuns în situaţia politică şi care este promovată în premieră în politica românească, PNL fiind primul partid care reacţionează la cererea străzii şi a societăţii civile, astfel încât să avem o altă clasă politică decât cea care a prestat până acum”.

Totodată, Grecea consideră că listele cu candidaţi din 2016 trebuie să asigure egalitatea de şanse:Constituţia României garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi a demnităţilor. PNL trebuie să promoveze atât femei, cât şi bărbaţi, pe locurile eligibile. Chiar dacă în momentul de faţă cadrul legislativ nu este clar, putem implementa un set de principii în interiorul partidului, prin care să garantăm respectarea Constituţiei. Femeile trebuie să aibă un rol mult mai accentuat în politică, m-aş întreba cât este de drept ca doar bărbaţii să legifereze în raport cu experienţe pe care nu le au? Totodată, susţin şi promovarea tinerilor pe locurile eligibile. Este momentul să reînnoim clasa politică. Acei tineri care au ieşit în stradă ne-au dat un ultimatum: vor schimbare, vor să fie ascultaţi, respectaţi şi implicaţi. Este momentul în care dinozaurii din politică trebuie să facă un pas în spate, pot contribui prin experienţa acumulată, dar factorii de decizie trebuie să fie alţii!”.

 

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite